Ambasada Letoniei a oferit Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova o donație de carte din partea Bibliotecii Naționale a Letoniei. Volumele au fost riguros selectate de către bibliotecarii de la Riga.
„Această donație reprezintă volume de o valoare culturală și istorică a Republicii Letone, volume care reflectă tradițiile diplomatice letone, prezintă locurile turistice listate de UNESCO drept patrimoniu cultural mondial”, a menționat directorul Bibliotecii de la Chișinău, Elena Pintilei, citată de IPN.
Letonia și-a recâștigat independența față de Uniunea Sovietică în 1991, iar la 1 mai 2004 a devenit stat membru al Uniunii Europene.
„Cred că aceste cărți vor deschide pentru cititorii voștri geamul spre cunoașterea culturii, tradițiilor, locurilor turistice din Republica Letonă. Am ferma convingere că, posedând cunoștințe, putem deveni și promotori ai culturii și prieteniei dintre cele două țări– Letonia și R. Moldova”, a subliniat ambasadorul Uldis Mikuts la evenimentul de transmitere a lotului de cărți.
Colaborarea dintre biblioteca națională a Letoniei și a Republicii Moldova e mai veche, a remarcat Elena Pintilei. Recent, doi bibliotecari ai Bibliotecii de la Chișinău au plecat la un stagiu la biblioteca din Riga.