Secţia Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătăţii din Chișinău va fi dotată cu 20 de paturi şi dispozitive medicale necesare, cu sprijinul financiar al Guvernului Cehiei care va oferi 7,8 milioane de lei grant pentru îmbunătăţirea furnizării serviciilor medicale din Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, dotarea Secţiei Terapie Intensivă va permite Spitalului Clinic al Ministerului Sănătăţii să ofere asistenţă de înaltă calitate unui număr mai mare de pacienţi, mai ales în contextul pandemiei COVID-19. Perioada de implementare proiectului este 5 decembrie 2021 – 30 septembrie 2022.
Cu ocazia susţinerii acordate, ambasadorul Stanislav Kazecky a specificat că Republica Cehă încearcă să fie acolo unde este necesar. Ministerul Sănătăţii a implementat alte două proiecte cu sprijinul Guvernului Republicii Cehe.
În perioada 1 iulie – 30 octombrie 2020, prin intermediul grantului de 3,3 milioane de lei a fost dotată Secţia Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Raional Călăraşi cu paturi şi dispozitive medicale. În aceeaşi perioadă, R. Moldova a beneficiat de un alt grant 3,3 milioane pentru dotarea Secţiei Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Raional Căuşeni.