Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat că nu recunoaște legitimitatea așa-ziselor alegeri organizate la 12 decembrie în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
În același context, instituția a reiterat și, cu această ocazie, faptul că „România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, în conformitate cu dreptul internațional, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său european”.
Menționăm că anterior și autoritățile de la Chișinău au subliniat că nu recunosc așa-numitele alegeri prezidențiale din regiunea transnistreană organizate la 12 decembrie.
Astfel, printr-un comunicat de presă, Biroul politici de reintegrare din cadrul Guvernului R. Moldova a subliniat că acest exercițiu se desfășoară în afara cadrului constituțional și contrar legislației în vigoare a Republicii Moldova și respectiv „astfel de „alegeri” nu pot fi recunoscute și sunt considerate nule din punct de vedere juridic”.
Totodată, sursa citată a îndemnat partenerii internaționali să se abțină de la declarații, mediatizări, desemnări de „observatori electorali” sau alte acțiuni și contacte cu exponenții Tiraspolului pe acest subiect, pentru a exclude orice legitimizare a așa-numitelor alegeri.