Echipamente de protecţie în valoare de 3 milioane de euro, oferite de Ministerul Sănătăţii din Ţările de Jos, au ajuns în Spitalul Clinic din Bălți, dar și în alte instituții medicale din nordul Republicii Moldova.
La Bălţi au ajuns 25 de camioane cu echipament de protecţie care conţin 585 de mii de măşti de protecţie, 571 de mii de halate medicinale, 586 mii perechi de mănuşi, peste 60 mii perechi de ochelari şi 62 mii litri de dezinfectant.
„Situaţia în Republica Moldova este diferită, oamenilor le este din ce în ce mai greu să găsească materiale de protecţie împotriva Covid 19. Eu am avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii din Olanda şi l-am rugat să doneze aceste echipamente de protecţie, în valoare de 3 milioane de euro, pentru Republica Moldova, şi el a fost de acord”, a declarat Jan Slagter din cadrul fundației „Max face posibilul”.
Donaţia va fi utilă medicilor care activează în prima linie.
„Avem peste 400 de angajaţi pe care zilnic îi echipăm pentru a acorda asistenţă medical pacienţilor cu Covid. Acest ajutor ne va permite să reducem din costurile cheltuile pentru echipament şi, respectiv, vor fi redirecţionate pacienţilor cu alte necesităţi la capitolul medicamente, la capitolul alimentaţie, la capitolul oxigen”, a subliniat vicedirectorul Spitalului din Bălți, Ala Condrea.
Din anul 2008, Fundația de caritate „Max face posibilul” a oferit donații instituțiilor medicale din Rebublica Moldova în valoare de circa 14 milioane de euro. De la începutul pandemiei, în R. Moldova au fost înregistrate 390.742 cazuri de COVID-19. Până în prezent, 999.493 persoane au încheiat schema completă de vaccinare.