Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, au semnat luni, 7 februarie 2022, un protocol de colaborare, ca bază a unor viitoare proiecte comune.
Potrivit DRRM, scopul acestui document este inițierea unor acțiuni de promovare a sportului ca factor de promovare a identității naționale românești, având în vedere competențele și atribuțiile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Este vorba despre contribuția DRRM la realizarea politicii statului român pentru consolidarea comunității de limbă, cultură, religie, spiritualitate și istorie, care stă la baza relației României cu Republica Moldova.
„Sportul poate avea un rol important în implementarea acțiunilor derulate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova pentru întărirea legăturilor și pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității cetățenilor din Republica Moldova. Iar acest protocol va sta, de exemplu, la baza organizării unor evenimente sportive în România și Republica Moldova, fie ele interșcolare sau în mediul rural, sau a facilitării unor dotări cu echipamente și articole sportive”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.
Amintim că, la sfârșitul anului trecut, Departamentul pentru Relația cu R. Moldova a semnat un protocol de colaborare și cu Comitetul Olimpic Sportiv Român, cu scopul de a realiza programe și proiecte comune pentru tinerii de pe ambele maluri ale Prutului.