Actuala putere din Republica Moldova este în declin pe fonul crizei energetice și a șantajului Rusiei. Declarații în acest sens au fost făcute de Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ioan I.C. Brătianu”, după prezentarea rezultatelor Barometrului „R. Moldova și România în tumultul crizelor regionale”.
Astfel, reieșind din datele sondajului, sursa a remarcat că declinul actualei guvernări de la Chișinău se întâmplă mai repede decât ne-am fi așteptat.
„Barometrul din decembrie a dat primul semnal de alarmă. E un declin al actualei puteri, se întâmplă un pic mai repede decât ne-am fi așteptat. Nu e o prăbușire, dar e un declin. Vedem că 80 la sută dintre cetățenii R. Moldova trăiesc mai rău sau mult mai rău față de acum doi ani de zile. Mai e vorba și de o erodare a puterii. Doamna Maia Sandu, cea mai bună comunicatoare dintre toți politicienii din R. Moldova, nu poate să țină piept la tot ce se petrece în republică. Am văzut niște știri cu un proiect ce prevede confiscarea averilor ilegale…. Păi este tot un proiect înaintat de Maia Sandu. Maia Sandu nu poate să le țină pe toate și să nu-i fie afectată imaginea, mai ales când vine vorba de corupție. O să vedem cum stăm cu percepția cetățenilor ce ține de corupție. (…) E o erodare care duce o parte din electorat spre indeciși. Ei nu au alternativa astăzi nici la dreapta și nici la stânga. Nu există vreun lider care să poată atrage acești indeciși. Ei nu se duc spre Dodon și nici spre lon Ceban. Ei stau și așteaptă, dar au și o dezamăgire. Publicul Maiei Sandu și al PAS e inteligent, s-a uitat atent la mesaje, a fost mai puțin receptiv la dezinformări… Dar acest public inteligent și atent e si foarte critic. Te sancționează când nu sunt livrate rezultatele așteptate. Asta se întâmplă acum”, a subliniat Dan Dungaciu.
Totodată, sociologul a vorbit și despre motivele care ar putea sta la baza acestui declin, iar unul dintre acestea ar fi faptul că actuala guvernare nu a dat importanță geopoliticii.
„De ce se întâmplă această erodare? Sigur sunt foarte multe lucruri, iar principala chestiune care îmi vine în minte ține de prețul energiei, economie, lucrurile au mers grav și nimeni nu se aștepta la ele. Este adevărat că nimeni nu se aștepta, dar pe de altă parte și aici apar o sumedenie de probleme. Principala problemă e că actuala guvernare e obligată să contrazică cam tot ce a spus în campania electorală. În campania electorală ni s-a tot repetat că geopolitica nu e relevantă în R. Moldova, că geopolitica a murit. A murit, dar vorba cântecului: „moare, moare, dar tot dă din picioare”. Vedem astăzi că este acolo. Vedem astăzi că problema prețurilor la gaze, cum spunea cineva din R. Moldova, dacă sunteți nemulțumiți de prețul gazelor nu mergeți la Guvern, dar la Ambasada Federației Ruse. De ce să mergeți la Ambasada Federației Ruse? Pentru că Federația Rusă are interese strategice în R. Moldova și ne pun protocoale secrete pe masă la negocierea prețului la gaze. Și vine cineva de la putere și spune că au fost protocoale secrete la negocieri, că s-au pus în discuție chestiuni privind Transnistria. Păi nu știm dacă a fost sau nu așa. E o situație fără precedent când se spune în spațiul public că ministrul tău a fost șantajat la negocieri și nimeni de la putere nu spune asta. Dacă nimeni de la putere nu clarifică situația asta, nu spune că Rusia vrea asta, ne face asta, atunci nu vă mai așteptați ca populația R. Moldova să aibă o părere despre Rusia mult mai bună decât ar trebui să aibă. Dacă omului nimeni nu-i spune că Rusia face lucrurile acestea și dai pe surse… Cum poți da pe surse asemenea lucruri, care sunt de o grozăvie fantastică. Dacă dai pe surse, atunci populația spune că Rusia nu e atât de rea, că sunt speculații. Deci, geopolitica s-a întors, dar politicul de la Chișinău nu recunoaște asta si o trimite pe surse. (…) Asta de parcă nu ar exista putere politică la Chișinău. Sigur că provoci niște confuzii, niște neclarități nu doar în R. Moldova, dar și în afară”, a subliniat Dan Dungaciu.
Explicațiile respective au fost făcute în contextul în care rezultatele Barometrului „R. Moldova și România în tumultul crizelor regionale” au arătat că trei partide ar accede în Parlamentul de la Chișinău dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri.
Astfel, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor ar acumula 40% din numărul celor deciși, fiind urmat de PAS cu 36%. Pe locul III s-ar clasa Partidul „ȘOR” cu 12,9%.
Totodată, 34 la sută dintre respondenți sunt indeciși, specificând că nu ar merge la alegeri sau nu știu pe cine să voteze.
Cercetarea sociologică a fost realizată la comanda IDIS „Viitorul” de la Chișinău și a Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ioan I.C. Brătianu” al Academiei Române.