Prim-ministrul Vlad Filat a participat astăzi, la Bruxelles, la ceremonia oficială de lansare a negocierilor privind instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (DCFTA), relatează Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului.
La eveniment au participat Karel De Gucht, Comisar European pentru Comerţ, şi Radoslaw Sikorsky, ministrul de externe al Poloniei, ţară ce exercită preşedinţia Uniunii Europene.
Vlad Filat a fost însoţit de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Viorel GUŢU, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Octavian CALMÎC, viceministru al Economiei.
Prim-ministrul a spus că lansarea negocierilor pentru instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană reprezintă o nouă etapă în colaborarea moldo-comunitară.
„Este un eveniment mult aşteptat de Republica Moldova, pentru realizarea căruia au fost depuse eforturi sporite, implementîndu-se o serie de reforme necesare, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene din noiembrie 2010. Am cooperat intens cu partenerii noştri de la Bruxelles, doar pe parcursul acestui an prezentând patru rapoarte detaliate privind măsurile întreprinse pe plan intern”, a declarat Vlad Filat.
Premierul şi-a exprimat speranţa că procesul dat se va bucura de aceeaşi dinamică şi constructivism precum cel înregistrat în negocierea Acordului de Asociere şi a Acordului privind Spaţiul Aerian Comun.
La rândul său, Karel De Gucht, Comisar European pentru Comerţ a menţionat că demararea negocierilor privind instituirea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător va conduce la aprofundarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE.
Tot astăzi, Vlad Filat a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş. În cadrul acesteia au fost abordate aspecte privind cooperarea moldo-comunitară în domeniul agroalimentar şi prezenţa produselor originare din Rep. Moldova pe piaţa europeană.
Foto: caleaeuropeană.ro