Europarlamentarul Siegfrid Mureşan recomandă autorităţilor de la Chişinău să pregătească cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Oficialul spune că în contextul invaziei ruse din Ucraina, comunitatea europeană a înţeles cât de importantă este securizarea vecinătăţii imediate a blocului comunitar.
„Cererea de aderare trebuie bine pregătită, dar ea trebuie depusă cât de curând. Situaţia în vecinătatea estică a Uniunii Europene s-a schimbat fundamental, s-a schimbat şi situaţia pentru Republica Moldova. Oamenii pot trăi în siguranţă în interiorul graniţelor Uniunii Europene, doar dacă ţările din vecinătatea imediată a Uniunii Europene sunt, de asemenea, sigure, stabile şi dacă este pace. A apăra vecinătatea imediată înseamnă a apăra Uniunea Europeană. După această invazie în Ucraina, lumea începe să înţeleagă. Eu le spun colegilor din Parlamentul European că Republica Moldova este pentru securitatea Uniunii Europene la fel de importantă ca Ucraina. De aceea, tot ce oferă Uniunea Europeană Ucrainei acum, trebuie oferit şi Republicii Moldova”, a spus Siegfried Mureşan în cadrul unei emisiuni TV.
Oficialul european a menţionat că negocierile de aderare sunt îndelungate şi anevoioase, dar asta nu ar trebui să descurajeze Republica Moldova să depună cererea pentru a obţine statutul de candidat la aderare.
„Trebuie începute demersurile. Va fi un drum pe care, atât pe partea moldovenească, cât şi pe cea europeană, va trebui să muncim intens, dar trebuie să începem. Uniunea Europeană a spus Ucrainei că este binevenită, la fel trebuie să găsim un moment propice şi să spunem acest lucru şi Republicii Moldova. Ucraina a depus deja această cerere, ea este analizată de Comisia Europeană, după care Ucraina poate deveni ţară candidat şi, ulterior, începem negocierile de aderare, capitol cu capitol. Semnalul dat ieri de Parlamentul European este că Ucraina are perspectivă europeană. Dacă această întrebare va fi pusă în Parlamentul European de către Republica Moldova, răspunsul va fi, de asemenea, pozitiv”, a spus europarlamentarul din România.
Și partidul de guvernământ „Georgian Dream” din Georgia a anunţat că va depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Preşedintele partidului a făcut un apel către instituţiile europene să examineze de urgenţă cererea şi să ia decizia de a acorda Georgiei statutul de candidat oficial la aderare.