Neutralitatea este „nisipul” în care Republica Moldova își ascunde capul, ignorând amenințarea rusă. Este opinia istoricului și diplomatului Mihai Gribincea, care a comentat ultimele evenimente de pe scena politică de la Chișinău, dar și poziția autorităților în contextul situației regionale.
„Agenția de presă TASS ne informează că luni 7 martie a.c., deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege privind neutralitatea Republicii Moldova. În timpul unui briefing de presă, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, a explicat necesitatea adoptării legii prin faptul că „Legile organice nu dau răspunsuri clare cu privire la punerea în aplicare a prevederilor privind neutralitatea din Constituția Republicii Moldova, nu sunt conturate cadrul cooperării militare, rolul și locul în misiunile umanitare, posibilitatea primirii și trimiterii de ajutor militar”. În continuare, el a cerut partidului de guvernământ PAS să susțină această inițiativă sau să ia parte la definitivarea acesteia.
Constantin Starîș, secretarul pentru ideologie al PCRM, prezent și el la briefingul de presă amintit, a declarat că proiectul de lege propus „este menit să consolideze statutul neutru al țării, să scape de încercările de interpretare a constituției”. „În aceste zile, a mai adăugat filosofic comunistul, ne-am dat seama cu toții cât de important este să menținem un statut neutru pentru o țară atât de mică ca a noastră”.
Nu știu dacă deputații PAS vor susține proiectul de inițiativă al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, „structură” rusofilă în Republica Moldova, care reprezintă două partide antinaționale și antiromânești. Sper mult că nu vor face-o”, a menționat fostul ambasador al Republicii Moldova în România.
În acest context, Mihai Gribincea a amintit că includerea articolului despre neutralitatea permanentă a Republicii Moldova a fost introdus în Constituție cu speranța că neutralitatea va determina Rusia să-și retragă trupele de ocupație din Republica Moldova. „Acest lucru însă nu s-a întâmplat, pentru că Rusia nu dă doi bani pe Constituția și neutralitatea Moldovei. E adevărat că Rusia a flatat deseori Moldova pentru statutul ei de neutralitate, dar doar pentru a o descuraja să coopereze cu NATO”, a mai adăugat diplomatul.
Pe de altă parte, precizează sursa, „neutralitatea” a dăunat (cel puțin până în prezent) Republicii Moldova, pentru că timp de aproape 30 de ani a fost „nisipul” în care Moldova și-a ascuns capul ca un struț ignorând chestiunile legate de securitate și apărare. „Nu s-a acordat atenție sectorului de securitate al RM considerându-se că neutralitatea ține Armatei naționale de sete și de foame, iar de când Rusia a invadat Ucraina se consideră că aceeași neutralitate va descuraja Rusia să atace Moldova”, a spus Mihai Gribincea.
Totodată, istoricul a atras atenția asupra faptului că în ultimele zile s-au înmulțit opiniile conform cărora următoarea victimă a Rusiei va fi Moldova.
„De exemplu, chiar în ziua când Bătrâncea delira în Parlament despre importanța neutralității Moldovei, ministrul bulgar al apărării, Dragomir Zakov, declara pentru un post de televiziune bulgar ( bTV), că „dacă urmăm logica, Moldova ar putea fi următoarea victimă a Rusiei”.
În contextul actual, îmbrățișând „neutralitatea”, conducerea Moldovei pare să ignore realitatea din jur și amenințarea rusă. Maia Sandu ne spune că, „deși lipsa controlului asupra raioanelor din stânga Nistrului reprezintă o vulnerabilitate și un focar de instabilitate, deocamdată nu există pericole militare la adresa Republicii Moldova”. Aș vrea să o cred pe cuvânt, dar nu pot.
Mă întreb dacă nu ar fi mai judicios să solicităm SUA garanții de securitate decât să fluturăm deasupra capului drapelul neutralității? Este oare această idee chiar atât de naivă încât nici nu merită să fie discutată?”, se întreabă Mihai Gribincea, fost ambasador al R. Moldova în România.