Republica Moldova găzduiește cei mai mulți refugiați ucraineni din regiune, raportat la numărul de locuitori.
Astfel, la zece mii de locuitori le revin 1 369 de refugiați. Cifra este practic de trei ori mai mare decât numărul refugiaților care s-au adăpostit în Polonia – 516 refugiați la zece mii de locuitori, a doua țară în top. Așa arată datele unei fișe informative despre profilul demografic al persoanelor refugiate din Ucraina găzduite de Republica Moldova, elaborate de UN Women Moldova în colaborare cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, transmite presa de la Chișinău.
De la atacul Rusiei în Ucraina, peste 3,3 milioane de refugiați au fugit din aceasta țară, marea majoritate fiind femei și copii. Cei mai mulți dintre refugiați au fugit în Polonia, România, Moldova, Ungaria și Slovacia. La data de 10 martie, existau 106 mii de refugiați ucraineni găzduiți în diferite regiuni ale R. Moldova.
Femeile reprezintă 80% din populația adultă de refugiați. Una din două femei are vârsta cuprinsă între 25 și 44 de ani. Una din zece femei are vârsta de 65 de ani și peste. Aproape 54 de mii de copii au intrat în R. Moldova de la escaladarea războiului, ceea ce reprezintă 46% din totalul refugiaților care locuiesc în acest stat. Copiii de 0 și 6 ani reprezentând 40%. Fiecare al treilea copil are vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani, iar fiecare al cincilea copil este un tânăr adolescent.
Fetele adolescente, femeile care călătoresc singure sau cu copii, femeile însărcinate și femeile în vârstă se numără printre cele care sunt deosebit de expuse riscului și care necesită o asistență și protecție.
La 24 februarie, Guvernul Republicii Moldova a declarat stare de urgență ca urmare a izbucnirii ostilităților în Ucraina. Autoritățile au instituit un regim special de intrare și ieșire din R. Moldova, măsuri speciale pentru protecția refugiaților, protecția populației și a instituțiilor statului. Guvernul de la Chișinău a declarant disponibilitatea sa de a primi refugiați din Ucraina și cooperează cu ONU, precum și cu organizațiile locale și internaționale pentru a răspunde la desfășurarea crizei.