„La moment, nu există pericol de escaladare a conflictului pe teritoriul Republicii Moldova”. Asigurările vin din partea lui Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, în contextul situației regionale.
Potrivit oficialului, imediat după începerea războiului din Ucraina, autoritățile Republicii Moldova s-au preocupat de securizarea frontierei cu statul vecin.
„Primul lucru pe care noi l-am făcut a fost preocuparea de securizarea frontierei cu Ucraina. Într-o perioada record, de câteva zile, am parcurs toate procedurile privind mobilizarea misiunii Frontex, autoritatea care are grija de securitatea hotarelor Uniunii Europene. Astfel, noi am primit ajutor, în sens că ei au trimis aici ofițeri, polițiști de frontieră, care alături de polițiștii noștri de frontieră asigură securitatea hotarului nu doar la trecerile propriu-zise, dar și la linia verde. Suntem în contact permanent și primim informații, inclusiv privind evoluția evenimentelor legate de acțiunile militare. Ele ne indică, stimați cetățeni, că la moment nu există pericol de escaladare a conflictului pe teritoriul Republicii Moldova”, a subliniat Igor Grosu.
Totuși, oficialul a remarcat că autoritățile de la Chișinău rămân vigilente în condițiile în care pe teritoriul Republicii Moldova există un depozit de muniții, dar și trupe ruse.
„Dar nu ne relaxăm, rămânem vigilenți. Avem o armată străină pe teritoriul Republicii Moldova și depozitul de muniții, urmărim cu atenție ce se întâmplă în stânga Nistrului și informăm cetățenii de fiecare dată. Au existat mai multe știri false, inclusiv știrea privind instituțiile de învățământ de acolo, de fiecare dată vom interveni și vom combate știrile false”, a explicat Igor Grosu în cadrul unei emisiuni de la ProTV Chișinău.
De asemenea, președintele Parlamentului de la Chișinău a dat asigurări că autoritățile Republicii Moldova au pregătit scenarii „pentru orice situație și pentru orice evoluție în zonă”.