Parlamentul de la Chișinău a votat astăzi prelungirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 aprilie.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul ședinței plenare, cu votul a 55 de deputați, urmare a propunerii venite din partea Guvernului, având drept temei situația privind securitatea din regiune și asigurarea securității R. Moldova.
„Adoptarea acestei hotărâri a fost necesară, pentru ca Executivul să aibă în continuare pârghii și instrumente, care să permită luarea deciziilor rapide și eficiente. Aceste aspecte vizează procedurile de recepționare a ajutoarelor umanitare, de alocare a mijloacelor financiare sau de simplificare a mai multor procese aferente gestionării crizei refugiaților”, informează un comunicat al Parlamentului de la Chișinău.
Astfel, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare mai multor măsuri, printre care instituirea regimurilor speciale de intrare și ieșire din țară și de circulație pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Comisia va putea adopta decizii necesare pentru întreprinderea unor acțiuni rapide de asigurare cu resurse energetice. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va mai putea efectua acțiuni necesare pentru protecția infrastructurii critice și pentru asigurarea securității cibernetice, va întreprinde măsuri pentru gestionarea fluxurilor migraționale și va putea accesa și gestiona asistență internațională.
Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Amintim că anterior Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 24 februarie 2022.