Cel mai bun lucru pe care-l poate face R. Moldova în cazul unui conflict ar fi să se adreseze după ajutor în România, pentru că ei de fapt sunt același popor, a declarat Oleksi Arestovici, consilier al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, într-un interviu video acordat marți seară pentru Feigin Live.
Oficialul ucrainean a declarat că, pe lângă Ucraina, o altă țară care poate ajuta R. Moldova în cazul unei eventuale agresiuni militare din partea separatiștilor proruși este România. Arestovici a vorbit despre apropierea dintre București și Chișinău, menționând că vorbește despre practic același popor.
„În Transnistria sunt circa 1.600 de soldați ruși, plus așa zisa armată a regiunii, încă vreo 5.000-7.000, să spunem. Republica Moldova poate avea probleme mari dacă ei ar ataca. Și cel mai bun lucru pe care-l poate face R. Moldova în acest caz ar fi să se adreseze după ajutor în Ucraina și România. Da, România, pentru că ei de fapt sunt același popor. Există și mulți moldoveni care nu ar fi de acord cu mine, ei au poziția că sunt popor separat, dar limba sigur e aceeași. E cert că sunt apropiați cu românii”, a declarat Arestovici.
Acesta a comentat și amenințările Moscovei la adresa R. Moldova. Potrivit lui, oficialii de rang înalt ai Rusiei deja au demonstrat că scopul lor este să ocupe R. Moldova.
„Idioți. Primele persoane de la Moscova declară că Rusia trebuie să ocupe R. Moldova. Super, mai deschid un front când nu se pot lămuri cu cel existent deja. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce vor face. Noi credem că ei de fapt vor să se miște către Odesa, pentru a vinde ceva poporului rus”, a apreciat consilierul lui Zelenski.
Deschide.md amintește că așa-zisele autorități de la Tiraspol au instituit cod roșu de alertă teroristă după producerea mai multor explozii în cursul zilelor de luni și marți. Liderul separatiștilor, Vadim Krasnoselski, a dat vina pe anumite grupări care au venit din Ucraina și a îndemnat la reținere pentru a evita izbucnirea unui conflict militar.