În satul Baimaclia din raionul Căușeni al Republicii Moldova a fost inaugurată, astăzi, Parcela de Onoare închinată celor patru militari ai Armatei Romane căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și înhumați în cimitirul din localitate.
Este vorba despre sublocotenentul în rezervă Nicolae Mihalache, sergentul Alexandru Turcu, sergentul Andrei Macinereanu și soldatul Alexandru Nisipeanu. Cei patru militari au făcut parte din Regimentul 67 Infanterie și au decedat în luna iulie 1941.
La ceremonia de inaugurare a Parcelei de Onoare au participat ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, atașatul militar, colonel Cristi Ladaniuc, reprezentanți ai autorităților publice locale, precum și cetățeni din localitate.
Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, aflat pe final de mandat, a declarat că trebuie să le mulțumim tuturor veteranilor, jertfa cărora a stat la baza statelor actuale moderne.
„Astăzi este Ziua Veteranilor și trebuie să le mulțumim veteranilor Armatei Române, ca de altfel veteranilor tutor armatelor, fără de contribuția cărora România nu ar fi fost astăzi ceea ce este: un stat respectat, un stat modern, un stat integrat în NATO, un stat membru al Uniunii Europene, un stat care este alături de Rep. Moldova pe drumul spre Uniunea Europeană”, a declarat Daniel Ioniță, citat de Radio Chișinău.
Reconstrucția Parcelei a fost realizată în anul 2021 în cadrul unui proiect comun al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor de la București, în colaborare cu Agenția pentru Ştiință și Memorie Militară.
Menționăm că fostul președintele al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, ex-deputatul Constantin Codreanu a fost cel care în anul 2019 a adus în atenția publică și a Ministerului Apărării de la București, faptul că în cimitirul ortodox din Baimaclia au fost identificați patru militari români.