Ziua de 10 mai marchează trei momente istorice: în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României.
La 10 mai 1866, Carol I rostea: „Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. (…) Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea”.
10 mai, Ziua Regalității, este celebrată oficial din anul 2015 drept sărbătoare națională.
Cu prilejul acestei zile, Casa Regală a organizat, de-a lungul timpului, o serie de evenimente publice, precum ceremonii cu depuneri de coroane, conferirea unor distincţii, concerte, Maratonul regal ș.a.
În acest an, Familia Regală a organizat o călătorie cu Trenul Regal care a fost deschisă publicului și presei. Principesa Margareta și Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia, și-au dorit să sărbătorească 10 mai, deopotrivă Ziua Regală și Ziua Independenței Naționale, alături de locuitorii din Ploiești, Buzău, Brăila și Galați, orașe pe care vor le vizita pe parcursul întregii zile.
Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Ploiești Sud, la ora 12.10, a doua oprire va fi în Gara Buzău, la ora 13.31. A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Brăila, iar ultima oprire în Gara Galați, la ora 16.14. După încheierea ceremonialului sosirii la Galați, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore.