Scrutinul pentru alegerea preşedintelui din 16 decembrie a fost neconstituțional. Aceasta este decizia luată astăzi de către judecătorii Curții Constituționale, ca urmare a sesizării depuse de deputatul independent Mihai Godea, care a contestat rezultatul alegerilor prezidențiale de luna trecută.
Godea a explicat acţiunea sa prin faptul că la cel mai recent scrutin organizat pentru alegerea preşedintelui nu a fost respectată legislaţia care prevede ca votul deputaţilor trebuie să fie secret.
Info Prut aminteşte că în cadrul alegerilor din data de 16 decembrie, democratul Marian Lupu a propus ca parlamentarii să arate buletinele de vot la ieşirea din cabine, însă Comisia specială pentru alegerea preşedintelui nu a aprobat această iniţiativă. Cei mai mulţi dintre participanţii la scrutin şi-au făcut publică opţiunea de vot, în ciuda deciziei Comisiei.
Sursa foto: Tribuna.md