Comitetul Olimpic și Sportiv Român a organizat o întâlnire de lucru a Grupului Informal al Comitetelor Naționale Olimpice din Sudul și Sud-Estul Europei, din care face parte și Comitetul Olimpic din Republica Moldova.
La evenimentul de la București au participat 27 de reprezentanți din 16 Comitete Naționale Olimpice: Grecia, Polonia, Italia, Austria, Turcia, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Kosovo, Macedonia de Nord, Ungaria, Muntenegru, Republica Moldova, Ucraina și România.
Din partea Republicii Moldova, la ședința de lucru a participat secretarul general Cristina Vasilianov. Cei prezenți s-au bucurat și de prezența președintelui Asociației Comitetelor Olimpice Europene, Spyros Capralos, membru al Comitetului Internațional Olimpic și președinte al Comitetului Olimpic din Grecia și a secretarului general EOC, Raffaele Pagnozzi.
Coordonatorul acestui Grup Informal și cel care a deschis discuția a fost Andrzej Krasnicki, președintele Comitetului Olimpic din Polonia. Acesta a menționat prezența în calitate de invitat al lui Serghei Bubka, președinte al Comitetului Olimpic din Ucraina.
La final s-a decis ca următoarele întâlniri ale Grupului să aibă loc în Muntenegru și Turcia.