Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a transmis astăzi, 23 iunie 2022, un mesaj prin intermediul căruia a subliniat că sprijinirea Republicii Moldova în idealul ei de a adera la Uniunea Europeană este o datorie istorică și morală pentru Coroana Română.
În acest context, Majestatea Sa Margareta a mai adăugat că Regele Ferdinand și Regina Maria, străbunicii săi, pot fi considerați în Republica Moldova „părinți” ai istoriei ei moderne, iar Regele Mihai, tatăl său, este respectat și admirat, în egală măsură de națiune și de autoritățile politice.
„Coroana Română este, totodată, un instrument de sprijin și un depozitar de valori europene. În ultimele două decenii, Familia Regală a dezvoltat în Republica Moldova proiecte în educație, economie, învățământ militar, cultură și societate civică și știm cât de vibrante sunt, în această țară, atât generația tânără, cât și elita intelectuală. De fapt, o parte importantă a lor muncește și trăiește în prezent în țările UE, unde și-a câștigat respectul și încrederea comunităților de adopție. Îmi exprim profunda încredere și convingere că acum este momentul potrivit pentru a face din Republica Moldova o parte a familiei noastre europene de națiuni demne și sigure”, a mai menționat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.
Amintim că Republica Moldova și Ucraina se așteaptă să obțină statut de candidate la aderare în cadrul summit-ului Uniunii Europene care se desfășoară pe 23-24 iunie 2022, la Bruxelles.