Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova anunță că la punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni se desfășoară lucrări de construcție și modernizare, fapt ce poate condiționa creșterea timpilor de așteptare la trecerea frontierei.
Mai exact, la PTF Leușeni au loc lucrări de reparație a benzilor de circulație de pe podul ce leagă cele două maluri ale Prutului. Respectiv, autovehiculele se pot deplasa, periodic, doar pe o singură bandă.
De asemenea, în PTF Sculeni, sensul de ieșire din Republica Moldova este în proces de modernizare. Astfel, circulația transfrontalieră se desfășoară doar pe direcția intrare în R. Moldova. Respectiv, în PTF Sculeni se înregistrează adesea trafic intensiv. De obicei aglomerațiile se formează în zilele de miercuri, vineri pe direcția ieșire din țară, iar pe sensul de intrare în zilele de vineri după orele 17:00 și duminică după orele 13:00.
- suplimentarea numărului de angajați și asigurarea cu tehnică specială de control;
- redirecționarea traficului pe pistele disponibile pe sensul opus de deplasare, adică procedura „REVERS”;
- schimbul reciproc de date și informații privind fluxul de călători și mijloace de transport;
- redirecționarea fluxului și recomandarea pentru călători de a alege cele mai apropiate PTF-uri, cum ar fi Costești, Cahul sau Lipcani etc.