Șeful Inspectoratului General al Poliției din R. Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a avut o ședință de lucru cu atașatul legal al FBI cu sediul la București, Monica Wasiewicz și cu ofițerul securității regionale, Anatolie Cobzari.
În debutul ședinței șeful IGP și-a exprimat aprecierea și mulțumirile față de asistența considerabilă oferită de către Guvernul Statelor Unite în procesul de modernizare a Poliției Naționale. În cadrul discuțiilor a fost pus accent pe prioritățile viitoare de dezvoltare în vederea consolidării sistemului polițienesc din Republica Moldova.
Astfel, s-au punctat următoarele: inițierea unui parteneriat solid cu autoritățile americane în domeniul infracțiunilor privind copii exploatați și dispăruți; sprijin și asistență în prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor cibernetice, dar și asistență în domeniul analizei surselor deschise; operaționalizarea laboratorului ADN din cadrul CTCEJ; continuarea schimbului de experiențe și școlarizarea ofițerilor de poliție în cadrul Academiei FBI din SUA; analiza comportamentală și stabilirea profilului infractorului.
Atașatul legal al FBI, Monica Wasiewicz a exprimat înalte considerațiuni față de polițiștii din R. Moldova și a apreciat modul prompt și corect de conlucrare cu autoritățile americane. A fost exprimată deschiderea pentru resetarea dialogului de cooperare și consolidarea relațiilor bilaterale în domenii de interes mutual.