Fondul pentru asistență tehnică al Parteneriatului Estic (EPTATF), administrat de Banca Europeană de Investiții (BEI), și Swedfund vor aloca 1,5 milioane de euro pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui spital regional la Cahul, în sudul Republicii Moldova.
Potrivit presei de la Chișinău, construcția spitalului regional din Cahul este parte dintr-un proiect care urmează să fie finanțat în comun de BEI Global și Banca Consiliului Europei (CEB). Proiectul include şi construirea unui spital la Bălți.
EPTATF va oferi aproape 500 de mii de euro, iar Swedfund – până la 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1 milion de euro). Spitalul din Cahul va extinde gama de servicii medicale disponibile la nivel local pentru peste 120 de mii de persoane din sudul Republicii Moldova.
„BEI este mândră să sprijine Republica Moldova în modernizarea sistemului său de sănătate. Spitalul din Cahul va crește rezistența statului la crize majore și va îmbunătăți calitatea asistenței medicale pentru cetățeni. Aș dori să le mulțumesc partenerilor noștri de la Swedfund și ministerului sănătății al R. Moldova pentru oportunitatea de a ne uni în acest proiect important. Cooperarea noastră este un exemplu al modului în care parteneriatul dintre UE și Moldova duce la o îmbunătățire a calității vieții cetățenilor”, a declarat vicepreședintele BEI Teresa Cervinska.
Directorul de strategie și comunicații al Swedfund, Karin Kronhoeffer, a vorbit despre necesitatea investițiilor durabile în sistemele de sănătate durabile.
„Parteneriatele vor avea o semnificație cheie pentru o recuperare mai bună. Prin urmare, este important pentru noi să participăm în cooperare cu Moldova și BEI, unde Swedfund poate oferi asistență tehnică pentru un studiu de fezabilitate care va pune bazele unui spital regional la Cahul”, a spus ea.
Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a remarcat asistența constantă pe care Uniunea Europeană o oferă sistemului de sănătate din Republica Moldova, contribuind la sustenabilitatea acestuia.
„În abordarea Team Europei, construcția de spitale regionale va crește calitatea și eficiența tratamentului. Noile spitale vor ajuta sistemul de sănătate să facă față mai bine problemelor de sănătate”, a spus diplomatul.