Germania va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 77 de milioane de euro, dintre care cea mai mare parte, circa 40 de milioane, pentru a face față crizei resurselor energetice și a veni în sprijinul populației vulnerabile.
Anunțul a fost făcut de către ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, în cadrul deschiderii Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova care se desfășoară astăzi la București.
„Planificăm să acordăm un grant de până la 77 de milioane de euro pentru dezvoltare și cooperare cu Rep. Moldova. Asta pentru că v-am auzit când ați menționat în cadrul conferinței precedente că aveți nevoie de suport bugetar direct. Știu că acest lucru nu este simplu pentru multe țări, de asemenea nici pentru țara mea nu e simplu. Avem o procedură specială. Trebuie să mergem în Parlament pentru a aproba oferirea acestui grant. Dar suntem pregătiți să facem acest lucru. Aceste 77 de milioane de euro includ un grant de 40 de milioane pentru a susține cele mai sărace persoane din Rep. Moldova afectate de vulnerabilitatea energetică”, a declarat Annalena Baerbock.
Șefa diplomației germane s-a referit și la provocările create de războiul din Ucraina precum stoparea exportului în est, creșterea prețurilor la energie și inflația, care pune presiune mare pe autoritățile de la Chișinău, dar și la rolul pe care R. Moldova îl are în vederea asigurării securității alimentare mondiale.