Reprezentanții Republicii Moldova și ai României au avut prima rundă de negocieri asupra textului Acordului dintre Guvernele de la București și Chișinău, privind controlul coordonat în punctul de trecere rutier al frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România.
Din partea Republicii Moldova, în procesul de negociere sunt implicați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Serviciului Vamal, Ministerului Justiției, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului de Informație și Securitate, precum şi reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Scopul Acordului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova și României, pe domeniul gestionării integrate a frontierelor. La fel, realizarea activității comune va ajuta la sporirea capacităților instituționale ale autorităților de frontieră, precum și la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.
Astfel, Acordul va contribui la facilitarea traversării frontierei Leușeni–Albița, iar timpul de așteptare în punctul de trecere al frontierei va fi redus, prin efectuarea controlului comun R. Moldova-România în baza principiului „oprire unică”. De asemenea, acesta va contribui și la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, precum și la asigurarea securității naționale, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate.
Menționăm, că procesul de negociere asupra textului Acordului va continua prin organizarea mai multor runde de negocieri în perioada imediat următoare.