O delegație din Republica Moldova, din care au făcut parte Veronica Dragalin, Procurorul-șef Anticorupție, Iulian Rusu, directorul Centrului Naţional Anticorupție, şi Victor Chirilă, ambasadorul R. Moldova în România, a avut o întâlnire de lucru cu secretarii de stat din Ministerul Justiţiei de la București.
În cadrul întrevederii au fost discutate posibilitățile de dezvoltare a cooperării judiciare şi a cooperării bilaterale, în general, pentru prevenirea şi combaterea corupției din Republica Moldova.
Autoritățile de la București s-aua rătat interesate și au precizat că vpr sprijini stabilitatea și modernizarea Republicii Moldova, pentru consolidarea instituțiilor și a statului de drept, şi, cu precădere, pentru menținerea parcursului european al acesteia.
Totodată, membrii delegației de la Chișinău au apreciat faptul că România beneficiază de o experiență importantă și apropiată unor realități specifice Republicii Moldova în domeniul reformei Justiției şi a luptei împotriva corupției, fiind posibil ca multe dintre răspunsurile la întrebările autorităților de la Chişinău în aceste domenii să poată fi găsite la nivelul de expertiză şi experiență al instituțiilor competente din România.
Potrivit unui comunicat de presă, ministerul Justiţiei din România este pregătit să colaboreze constructiv cu autoritățile de la Chişinău în procesul de reformă a Justiției şi de luptă împotriva corupției, atât în planul relațiilor bilaterale, cât şi în cel al relațiilor multilaterale.