Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moldova au obținut 12 medalii de aur, două de argint, trei medalii de bronz și două Premii Speciale la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, care a avut loc în perioada 8-10 octombrie 2022 la Timișoara.
Invențiile cercetătorilor din România, Republica Moldova, Ungaria, China, Serbia, Muntenegru și Siria, prezentate în cadrul salonului, au cuprins diverse domenii de cercetare: medicină, agricultură, informatică, electronică, alimentație, construcții, mecanică, mașini, protecția mediului, sănătate etc.
Juriul internațional a avut drept obiectiv punerea în valoare a creativității și ingeniozității cercetătorilor și inventatorilor care au participat la expoziție.
Premiul Special CONTINENTAL a fost acordat grupului de autori: Ion Lungu, Stefan Robu,, Tamara Potlog, Pavel Tiuleanu și Petru Bulmaga pentru invenția „MATERIAL FOTOSENSIBIL DIN POLIMERI ORGANICI”, iar Diploma Asociației Justin Capră a fost acordată grupului de autori: Gleb Colibaba, Vladimir Fedorov și Dumitru Rusnac pentru invenția „PROCEDEU ÎMBUNĂTĂȚIT DE PRODUCERE A ŢINTELOR CERAMICE ŞI STRATURILOR SUBŢIRI MAGNETRONICE DE ZnO:Me2O3 LA TEMPERATURI SCĂZUTE”.