Cu sprijinul financiar al Poloniei, în Ialoveni a fost inaugurat un complex multifuncțional pe teritoriul Centrului republican de instruire al IGSU care va permite pregătirea angajaților la un nivel avansat.
Complexul a fost dezvoltat în cadrul unui proiect moldo-polonez „Sprijin pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, etapa a II-a”.
În context, în perioada 21-24 noiembrie se desfășoară un curs de pregătire și recalificare a formatorilor IGSU în domeniul lichidării incendiilor, salvării din medii ostile, dar și acordării primului ajutor medical. 11 ofițeri și subofițeri vor avea parte de lecții teoretice, dar și exerciții practice din partea colegilor din Polonia.
Instruirile au menirea de a acorda pompierilor și salvatorilor din R. Moldova sprijin în domeniul instruirii, intervenției și prevenirii în situații de risc.
La lansarea cursului de instruire a angajaților IGSU și ceremonia oficială de semnare a certificatului de predare au participat secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichtin împreună cu ambasadorul Republicii Polone, Tomasz Kobzdej, dar și rectorul-comandant al Școlii principale de pompieri din Varșovia, Mariusez Feltynowski.