Parlamentele din Republica Moldova și Croația ar urma să semneze în curând un Memorandum de cooperare.
Subiectul respectiv a fost abordat luni, la Chișinău, în cadrul unei întrevederi dintre președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și delegația Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Parlamentului Croației, condusă de Domagoj Hajdukovic.
Astfel, demnitarii au convenit semnarea, în viitorul apropiat, a unui Memorandum de cooperare între cele două Legislative, în domenii-cheie precum dezvoltarea capacităților de apărare, consolidarea securității cibernetice și crearea a noi lanțuri logistice. În acest sens, comisiile de specialitate urmează să stabilească agenda de priorități.
De asemenea, în cadrul discuțiilor, Igor Grosu a mulțumit Croației pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în obținerea statutului de candidat pentru aderarea la UE.
„Republica Moldova tratează cu maximă seriozitate acest statut, iar, pe moment, toate instituțiile statului sunt angajate în a realiza cele nouă condiționalități, care, de fapt, sunt și prioritățile noastre”, a spus președintele Parlamentului de la Chișinău.
Potrivit oficialului, „Croația este un stat membru relativ tânăr al Uniunii Europene” și autoritățile Republicii Moldova sunt interesate să preia din experiența acest stat pentru a accelera anumite procese din mai multe domenii.