România va continua să sprijine Republica Moldova din punct de vedere energetic. Asigurările vin din partea lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București.
Potrivit șefului diplomației române, volumul total de energie electrică pe care România îl furnizează în această perioadă Republicii Moldova, în diverse modalități, reprezintă 80-90% din necesarul total de consum al acestui stat.
„România va continua să sprijine Republica Moldova din punct de vedere energetic. Vom livra, așa cum am decis deja, și lemn de foc pentru gospodăriile din Republica Moldova, am livrat și păcură, ca un combustibil alternativ pentru centralele electrice din Republica Moldova. Iar reuniunea ministerială a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, care a avut loc la Paris pe 21 noiembrie și pe care am coprezidat-o împreună cu miniștrii de externe francez și german, s-a concentrat pe ajutorul pe care comunitatea internațională trebuie să-l acorde Republicii Moldova pentru a face față acestei crize energetice”, a declarat ministrul de Externe de la București în cadrul unui interviu pentru Adevărul Live.
De asemenea, Bogdan Aurescu a subliniat încă o dată că Republica Moldova în acest moment are nevoie de granturi pentru a putea să achiziționeze energie de pe piață, iar comunitatea internațională poate ajuta Republica Moldova în acest moment prin acordarea de sume de bani, de granturi în acest scop.