Un grup de 25 de consilieri din Consiliul municipal Chișinău au semnat o declarație prin care recunosc Federația Rusă drept stat care finanțează terorismul. Inițiativa aparține consilierilor Partidului Liberal din CMC, transmite IPN.
Potrivit liberalului Ion Cebanu, declarația este un act pe care ar trebui să-l semneze și Parlamentul de la Chișinău.
„Masacrul din Ucraina trebuie condamnat cu cea mai mare vehemență de la toate tribunele posibile. Îndemnăm și alte administrații publice locale să facă la fel”, susține alesul local.
Acesta mai precizat că fracțiunea PL va cere în continuare pe baza acestei declarații denunțarea tuturor acordurilor cu Federația Rusă semnate de municipalitatea din Chișinău.
Consiliul Municipal are 51 de consilieri, dintre care 26 au aderat la declarație. Potrivit lui Cebanu, în momentul semnării unul dintre consilieri a lipsit, din acest motiv fiind 25 de semnături.