Cartea „Lupii. Amintiri din Siberia”, scrisă de Margareta Cemortan-Spînu, care conține mărturii despre deportarea familiei sale și chinurile îndurate în Siberia, a fost prezentată luni, 26 decembrie, la Parlamentul Republicii Moldova.
Volumul a fost scris în baza amintirilor autoarei, dar și ale altor persoane deportate.
La ceremonia de prezentare a cărții, secretarul general al Parlamentului de la Chișinău, Tamara Gheorghița, a menționat că fiecare dintre noi are rude, cunoscuți care au trecut prin experiența deportărilor, iar istoria trebuie scrisă pentru a fi cunoscută și de generațiile actuale.
„Experiența autoarei este una marcantă. Pentru cei interesați să cunoască mai mult despre această perioadă a istoriei, cartea este un punct de pornire, un moment de reflecție despre cum a trăit autoarea, ce a simțit și cum a expus această perioadă din viața sa, dar și din istoria neamului nostru”, a remarcat Tamara Gheorghița.
Prezentă la eveniment, Margareta Cemortan-Spînu a menționat că ideea de a scrie această carte i-a fost sugerată de poetul Grigore Vieru, ca urmare a lecturării articolului scris de autoare, intitulat „Mărul”. „Această carte am scris-o timp de trei luni. Cât am scris, am plâns. Cartea redă detaliat cum am trăit acasă, cum ne-au deportat, cum am trăit în Siberia, revenirea acasă și ceea ce am găsit aici”, a declarat autoarea.
Câte un exemplar al cărții „Lupii. Amintiri din Siberia”, cu autograful autoarei, va fi expus la Muzeul și Biblioteca Parlamentului Republicii Moldova.