De rezistența Ucrainei depinde pacea în Republica Moldova, dar și în Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, la Forumul de la Davos.
Alături de premierul Finlandei, Sanna Marin și congresmenul american, Gregory W. Meeks, Maia Sandu a participat la o dezbatere privind impactul războiului din Ucraina asupra Europei.
Astfel, fiind întrebată despre riscurile de securitate ale Republicii Moldova, șefa statului a remarcat că astăzi situația depinde de ceea ce se întâmplă în Ucraina.
„Nu aș spune că, astăzi riscul, amenințarea militară este mai mare decât a fost în primăvara anului trecut. Ştim că dacă Ucraina nu ar fi rezistat, atunci în următoarele zile Rusia ar fi ajuns la Chișinău. Nu era niciun dubiu. Astăzi, situația depinde de ceea ce se întâmplă în Ucraina și vedem că rezistă. Ucraina ne apără, la propriu. Noi facem pași pentru a ne îmbunătăți sectorul de apărare, dar suntem foarte realiști cu privire la ceea ce putem face”, a declarat Maia Sandu citată de TVR Moldova.
Prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, a afirmat că Rusia folosește resursele energetice ca o armă împotriva Europei.
„Putin încearcă să ne impună frica de Rusia și de ce s-ar putea întâmpla. El vrea ca noi și cetățenii noștri să ne gândim la prețurile războiului. Vedem deja oameni frustrați de prețurile ridicate ale energiei în Europa. De fapt, răspunsul trebuie să fie opus. Trebuie să trimitem mai mult sprijin Ucrainei, mai multe arme, mai mult ajutor umanitar și financiar. Vom sprijini atâta timp cât este nevoie. 5, 10, 15 ani, oricât va fi nevoie, vom sprijini Ucraina”, a dat asigurări premierul Finlandei.
„Deci, ce mai putem face? Cred că știţi că SUA a oferit un pachet impunător de ajutor pentru Ucraina. De asemenea, acum se vorbește despre acordarea de mai multe arme avansate, astfel încât ei (n.r. ucrainenii) să se protejeze de atacuri în aer. Vorbim despre mai multe tancuri, etc. Putem face mai mult prin a oferi mai multe arme avansate, dar și instruire pentru a folosi acele arme protejându-se”, a specificat congresmenul american, Gregory W. Meeks.
În cadrul Forumului Economic de la Davos, care se va încheia joi, 19 ianuarie, președintele Republicii Moldova a avut întrevederi cu președintele Elveției, premierul Luxemburgului, precum și cu președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.