Asistenţa financiară pentru Republica Moldova ratificată de Senatul României
Senatul României a adoptat, cu 114 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Proiectul de lege privind ratificarea Acordului ...
Senatul României a adoptat, cu 114 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi nici o abţinere, Proiectul de lege privind ratificarea Acordului ...
Un ambasador reprezintă interesele preşedintelui, chiar şi atunci când se duce la closet. Altfel, nu trebuie cheltuiţi banii statului pe ...
Pe 27 ianuarie, Procuratura generală a primit raportul expertizei internaţionale cu privire la decesul tânărului de 23 de ani, Valeriu ...
Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, a avut astăzi o întrevedere cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, şi cu ministrul Afacerilor ...
În decembrie 2010, la Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi a fost încheiat Memorandumul de Înţelegere privind constituirea „Consorţiului Universităţilor ...
Aflat într-un timp scurt deja la a doua ediţie, studiul etnodemografic şi sociolingvistic „Românii din Ucraina între trecut şi viitor”, ...
Igor Smirnov a avut o întâlnire de lucru cu Reprezentantul Special al Preşedintelui OSCE, Giedrius Cekuoli. Vizita reprezentantului special în ...
Marţi, 21 decembrie, grupul de iniţiativă ,,Spirit Românesc" din Republica Moldova organizează o acţiune de comemorare a victimelor căzute în ...
Am vizitat Chişinăul înainte de alegeri. Pentru că sejurul meu era scurt, mi-am rînduit cîteva priorităţi. Una din ele era ...
Ne-am obişnuit atât de bine cu uzanţa "politică" ca alţii să decidă în locul nostru direcţia pe care ar trebuie ...