web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Personalităţi marcante şi zeci de asociaţii din Diaspora, apel către cetăţenii RM de participare la Marea Adunare Naţională

Liviu G. Stan 4 iulie 2015 3

 

Personalități marcante de la Chișinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale (BUN), precum și zeci de asociații ale Diasporei, au lansat către toți cetățenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Națională, care va avea loc duminică, ora 14:00, în centrul capitalei.

MAN

,,Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale. Constatăm că proiectul din 1991 <<Republica Moldova>> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice”, consideră Anatol Petrencu, Valeriu Saharneanu, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Vasile Bahnaru, Mihai Cimpoi, Tudor Ungureanu, Sandu Grecu, Ion Negrei, Petru Bogatu, Iulian Filip, Alexandru Bantoș, Andrei Sochircă, Sandu Grecu și Iurie Borș.

Semnatarii apelului mai notează că unica șansă de revenire în familia popoarelor europene pentru Republica Moldova este reunificarea cu România.

,,De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești, se arată în documentul Consiliului Onorific al BUN.

Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova:

„După 24 de ani de independență la putere s-a succedat tot spectrul politic posibil, de la stânga comunistă până la dreapta liberală. În consecință azi avem:

– o parte de teritoriu necontrolată de puterea legală a statului, fără o lege care i-ar reglementa statutul;

– o țară declarată neutră în Constituție cu o armată străină de ocupație și cu depozite enorme de armament aparținând altui stat;

– instituții de stat nefuncționale: procuratura, Banca Națională, SIS-ul, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, Agenția Națională de Integritate etc.;

– un sistem judiciar corupt, ineficient, supus intereselor puterii crimei organizate;

– o lipsă totală a securității energetice;

– lipsa strategiilor de dezvoltare a domeniilor social-economice de bază;

– o politică externă inconsecventă, amorfă și docilă față de fosta metropolă;

– nicio perspectivă de viitor prosper;

– lipsa unei elite politice și a unor lideri capabili de rezolvarea problemelor existente.

Ca rezultat al acestei situații, Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale. 

Constatăm că proiectul din 1991 <<Republica Moldova>> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice. 

Noi însă avem o șansă de revenire rapidă în familia popoarelor europene. Este reunificarea pe cale democratică, cu respectarea tuturor normelor legale, a Republicii Moldova cu România, o țară prosperă a Uniunii Europene, cu care ne leagă unitatea de limbă, istorie și tradiții comune. E o șansă, pe care actualul Parlament și actuala clasă politică refuză s-o fructifice printr-o decizie fundamentală.

De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești.

Semnat – Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale:

Anatol Petrencu, profesor universitar, istoric

Valeriu Saharneanu, jurnalist

Andrei Țurcanu, profesor universitar, doctor hab. în filologie

Val Butnaru, publicist, dramaturg

Vasile Bahnaru, directorul institutului de filologie al AȘM

Mihai Cimpoi, academician, critic literar, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor

Tudor Ungureanu, artist popular

Sandu Grecu, jurnalist

Ion Negrei, istoric

Petru Bogatu, jurnalist

Iulian Filip, scriitor

Alexandru Bantoș, scriitor, jurnalist, redactor-șef „Limba Română”

Andrei Sochircă, actor

Sandu Grecu, actor

Iurie Borș, creator, om de afaceri de succes”

Consiliul Onorific al BUN este alcătuit din personalități marcante din Republica Moldova – academicieni, istorici, lingviști, scriitori, publiciști, actori, artiști – care susțin reunirea celor două state românești și militează activ pentru înfăptuirea acesteia.

,,Susținem Unirea Republicii Moldova cu România. Ne exprimăm convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Cerem parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii”, se precizează într-o declarație a 40 de asociații ale românilor plecați din România și Republica Moldova peste hotare, printre care și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, Asociația Moldo-Elenă ,,Orfeu” din Atena, Asociația Românilor din Suedia, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, Asociația ,,Dacia” din Roma.

Declarația de susținere a Unirii Republicii Moldova (Basarabiei) cu România semnată de românii de pe ambele maluri ale Prutului din Diaspora:

 Noi, membrii asociațiilor românești din întreaga lume,

AVÂND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și unitatea de limbă, cultură și credință a românilor de pe cele două maluri ale Prutului,

CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind acte infirmate de evoluția istoriei și ținând cont de voința populației Basarabiei și Bucovinei,

SUBLINIIND că înțelegerea încheiată la 23 august 1939 (pactul Molotov-Ribbentrop), între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei naziste, este nulă ab initio,

RECUNOSCÂND că adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 și recunoașterea statului moldovenesc de către România a fost un pas necesar în acea perioadă spre apropierea celor două state românești,

FIIND CONVINȘI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanță crucială pentru dezvoltarea poporului român,

CONSIDERÂND că semnarea Actului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2014 constituie un pas sigur spre integrarea Republicii Moldova în spațiul economic, cultural și politic european, din care face parte și România,

REAFIRMĂM dreptul popoarelor la determinarea propriului destin și

ADOPTĂM următoarea

DECLARAȚIE:

SALUTĂM participanții la Marea Adunare Națională din Chișinău, 5 iulie 2015.

SUSȚINEM Unirea Republicii Moldova cu România.

NE EXPRIMĂM convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.

CEREM parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii.

DECLARĂM că vom susține plenar, prin activități comune, eforturile societății civile din România și Republica Moldova îndreptate spre atingerea idealului Unirii.

NE ADRESĂM participanților la prezenta Mare Adunare Națională cu îndemnul de a ne uni eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Unirii printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU . 

Declaraţia Diasporei este semnată de către Comunitatea Moldovenilor din Quebec, (Ala Mîndîcanu), Asociația Culturală Română, (Marius Finca), Asociația Scriitorilor de Limbă Romană din Québec, (Adrian Erbiceanu), Asociația Românilor din Laval, (Vania Atudorei), Ziarul Accent de Montréal, (Simona Pogonat), Ziarul ZigZag Român-Canadian, (Răzvan Dupleac), Asociaţia Scriitorilor Români din Canada, (Alex Cetățeanu), Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, (Livia Nemțeanu-Chiriacescu), Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, (Dorin Dușciac), Asociația Moldo-Elenă „Orfeu”, Atena, Asociația Culturală „(Re)descoperă România!”, Atena, Asociația Moldo-Elenă „Tyras”, Atena, Asociația Românilor din Suedia, Inițiativa „Solidaritate pentru România”, Asociația „Moldova Vision”, Dublin, Asociatia „La Maison Roumaine”, Paris (Alexandru Herlea), Asociația Moldovenilor din Marea Britanie (Antonela Maioru), Asociatia „Pro-diaspora France” (Ion Ciobanu), Asociatia universitara „Eminescu” din Geneva (Chiril Tîșcic), Asociația „Connect Moldova” din Castelfranco, Veneto, Italia, Asociatia „FC Moldova”, Asociatia „Synergie Franco-Moldave” (Lucretia Barladeanu), Asociatia A.M.I.C.I. (Italia-Venetia) (Iurie Bojonca), Asociatia de Moldoveni din Belgia „NOROC” (Aurica Uscov), Asociația „Neo-Dacii”, Strasbourg (Gheorghe Bobeică), Asociatia „Connexion Moldavie” (Violeta Grițcan), Federația Asociațiilor de Români din Europa (Daniel Țecu), Asociația Românilor „Unirea” din Göteborg, Asociația „Dacia”, Roma, Asociația Femeilor Românce din Italia – Silvia Dumitrache, președinte, Asociația „Dacia Mestre-Venezia” (Eugenia Belibov), Grupul de Inițiativă al Diasporei Unioniste din Germania (Ghenadie Boțoc), Comunitatea Moldovenilor din Chicago (Mariana Berbecaru), Comunitatea Moldovenilor din Arizona (Mariana Lozovanu), Grupul Românilor din Irlanda (Marius Marosan), Fundatia ”DOR”, Montreal, Canada (Nicolae Margineanu), „My Romania Group”, Marea Britanie (Robert Willy Toperțer), Asociația „Pro-Neamul”, Franța, Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” si Radio Tv „Unirea”, Austria (Ioan Godja), Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, Paris (Margareta Luta).

Adunarea semnăturilor continuă.

Marea Adunare Naţională este organizată de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

 

 

Comentarii de pe Facebook

comments

3 Comments »

  1. =Dacian Unionistu= 4 iulie 2015 at 18:22 - Reply

    TRENUL RE-UNIRII
    SAU O VARĂ FIERBINTE 2015-
    EVENIMENTE UNIONISTE PRO-EUROPENE la CHIȘINĂU-
    BUN ! BUN ! BUN ! – Blocul Unirii Naționale ! – B.U.N. !
    —————————————————————————————————————————————-
    2.
    Veniți cu toții cu drapele și pancarte unioniste
    la Marea Adunare Națională Unionistă Europeană
    A TUTUROR ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI
    din 5 iulie 2015, orele 2-4 pe Piața Mare din Chișinău.
    Pentru grupurile de 10 persoane unioniste de la sate
    se va organiza transport gratis –
    – contactați-l pe Sergiu, Chișinău, tel. 06 711 5728
    – autobuze organizate și din București
    ( 072 484 0009 (Ștefan) și (076 334 1006 (Laura)
    și din alte orașe –
    – din Timișoara – /Vctor- 073 092 9535/,
    – din Cluj via Alba, Sibiu, Brașov-
    /Andrei- 074 553 7616/, / sau 074 162 7795 /
    – din Iași- / Sebastian- 075 791 9036/,
    din Bârlad – /Paul -076 739 8254/,
    din Bacău- /Cătălin- 076 140 6906/,
    Vaslui, etc.
    /reprezentanți B.U.N.-i -Costică Codreanu, Ileana Podoleanu, Tolică Ursu,
    Vicu Prisăcaru, Dinu Plângău, Olguța Cojocaru, Irinuca Ciobanu, Oana Iovu, Lucica Stegărescu,
    Ana-Lucia Carazanu, Gina Rogote, Titi-Ana Evtodi, Petrișor Musteață, Tudor Jalbu, Olguța Crăciun,etc.
    3.
    CEVA NE-MAI-VĂZUT ȘI NE-MAI-AUZUT !
    Câteva mii de drumeți pe jos !
    Marșul Unionistilor – Un Pelerinaj Unionist pe Jos sub semnul lui Ștefan cel Mare – pornire la 5 iulie seara din Chișinău via Strășeni, Călărași,
    UN POPAS la Cornești – la 9 iulie,
    apoi Ungheni la Prut la 10 iulie,
    continuare cu înnoptare la Iași și spre București.
    Numele participanților basarabeni unioniști va fi gravat pe o placă montată ulterior în Cetatea lui Bucur. Pe drum se va invita lumea din sate să se alăture Marșului pe Jos.
    Veniți cu noi !
    Pregătiți-vă din timp încălțămintea sportivă confortabilă și rucsacul cu cele necesare.
    tinerii md
    tel. 373+ 67 69 33 38
    tineriimoldovei gmail com
    telefon contact/înscrieri – tel. 068 346 438.
    4.
    Sâmbătă, 11 iulie 2015,
    Al Treilea Pod Unionist de Oameni-
    UN MARE POD UNIONIST-LANȚ UMAN se va forma pe ambele maluri la Prut
    și pe podul feroviar Eiffel la Ungheni, la 20 km est de Iași.
    pt. a pregăti Marea Re-Unire Viitoare.
    /un Lanț Uman similar aceluia din 1989 din Țările Baltice contra ocupației sovietice.
    Primul Pod Unionist de Flori la Prut-la 6 mai 1990, al doilea Pod Unionist -la 16 iunie 1991.
    Vă așteptăm cu drag!
    /urmăriți evenimentul pe Facebook/
    tel. 068 346 438.
    5.
    Semnați cu toții Listele Re-Unirii,
    căutați-i pe voluntarii BUN-i și semnați Re-Unirea noastră pe Vecie cu România pt. copiii și generațiile viitoare, zilnic la Cortul Unionist la intrarea pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Veți obține și un cadou – materiale unioniste pentru distribuire la sate, prin autobuze, biserici, școli, magazine, etc.
    Nu mai dormiți! Deșteptați-Vă ! La Actiune ! O Campanie Unionistă de Semnături începută la 16 mai la Chișinău după cel mai Mare Miting Unionist din ultimii 25 de ani.
    /circa 25 mii de participanți/
    6.
    Concurs Foto Unionist Vestimentar –
    www magazin romanism ro
    7.
    Concurs clip-video – Ce Înseamnă Re-Unirea !
    Priviți acest clip de Ilenuța Corcimaru – O viață mai dulce !
    Nr 1 din topul meu !
    Hohote de râs garantate !
    http unireainseamna md concurs
    8.
    Alegerile locale –
    – Lista candidaților est-moldoveni unioniști pro-europeni care au semnat
    “Pactul pentru RE-Unire. Pactul pentru Europa” –
    www pact md
    9.
    B.U.N. ! –
    – A nu confunda Organizația Civică B.U.N.-ă din Chișinău
    Cu Partidul creștin-democrat -100% B.U.N.- din București,
    reînființat în aprilie 2015, coordonator scriitorul Claudiu Tănăsescu
    10.
    Recenta noua re-constituita
    Mișcare de Eliberarea Națională
    /continuatoarea aceleia din anii 1988 /
    se alătură B.U.N.-ului din Chișinău.
    Grupul de Inițiativă-
    – istoricul Anatol Petrencu,
    – jurnalista Tămărica Gorincioi,
    – Sergiu Cojocaru,
    – Valerian Grosu,
    – Goriță Popa,
    – publicistul Vlăduț Pohilă,
    etc.
    ––––––––––––––––––-
    11.
    Membrii Consiliului Onorific al B.U.N.-ului –
    – scriitorul Vlad Beșleagă
    – colonel Nicu Lupașcu /fost lucrător sovietic KGB/
    – publicistul Mitru Gabura /fost lucrător sovietic KGB/
    – compozitorul Eugen Doga
    – Mihu Ciubotaru, redactor-șef la revista Basarabia Literară
    – actorul martir Gheorghe Urschi
    – cântărețul Ricky Ardezianu
    – cântărețul Ionică Paladi
    – Victor Bostan, director Vinăria Purcari
    – doamna Tamara Sunița, pelegrină
    – Dumitru Pogorea, antreprenor, s. Taraclia, r. Căușeni
    etc.
    12.
    Alte sloganuri pentru a fi scandate sau scrise pe pancarte
    pentru marșurile unioniste –
    – RE-U-NI-RE-PE-VE-CI-E!
    – RE-U-NI-RE-PE-VE-CI-E!
    – RE-U-NI-RE-PE-VE-CI-E!
    – RO-MÂ-NIA-MA-RE = ÎN-VE-CHI-LE-HO-TA-RE!
    – DA-CIA-STRĂ-BU-NĂ = O-MA-RE-CU-NU-NĂ !
    – SFA-TUL-ȚĂ-RII-NE-UI-TAT!
    – MIR-CEA=ȘTE-FAN=ȘI-ZA-MOL-XE!
    – MAT-COV-SCHI=LA-RI=ȘI-VI-E-RU!
    – JOS-HO-TA-RUL-DE-LA-PRUT!
    – JOS-HO-TA-RUL-STA-LI-NIST!
    – DOI-NA-ȘI-ION-CÂN-TA-TÎ –
    = EU-RO-PA-E-A-ICI!
    – LI-BER-TA-TE-LUI-GE-OR-GI-CĂ!
    ================================================
    13.
    Școli de vară în România la munte și la mare
    pentru tinerii unoniști din Rep. Moldova –
    peste 10 mii de tineri est-moldoveni vor călători în România.
    Înscrieți-vă aici-
    tinerii md
    actiunea2012 ro
    – 9-18 iulie – o excursie UNIONISTĂ prin Transilvania –
    Turda, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Deva, Hunedoara, Sibiu, Brașov
    Coordonator grup: Dumitru Berestean, telefonați la 068 080 182.
    14.
    Chișinău, 19 iunie-5 iulie 2015, orele 11- 7,
    două corturi unioniste – unul în fața Poștei Centrale, altul în fața Magazinului Unic, care vor distribui materiale Unioniste. O Campanie Unionistă -Est-Moldovenii sunt Români !-organizată de Platforma Unionistă Civică- Onoare, Demnitate și Patrie, lider- Vlad Bilețchi. Cei mai activi voluntari vor participa în iulie la o Școală de Vară de lângă București, la Cedevia.
    tel.: 079 644 618 sau 068 888 455 sau le pot scrie organizatorilor pe pagina de FaceBook.
    15.
    După Viitoarea apropiata Re-Unire a Basarabiei istorice cu România, noua Mare Patrie se va numi DACIA –
    vechea denumire a Vetrei strămoșilor noștri,
    la propunerea B.U.N-ului din Chișinău.
    ———————————
    16.
    N.B.
    Anul 2015 –
    TEROAREA ȘI RĂZBOIUL TIMOFTIST FILATELIST
    SIS-TEMATIC BĂLĂNIST KGB contra UNIONIȘTILOR CONTINUĂ-
    – după arestarea și expulzarea peste Prut la 13 mai
    a liderului unionist Georgică Simion, vest-moldovean din Focșani,
    iată că acum, un alt Lider Unionist est-moldovean din Ungheni, Anatol Arhire, ex-deputat, a primit o citație la poliția de frontieră mafiotă comunistă voronistă moldo-stalinistă, pentru faptul că a scandat RE-UNIRE TRICOLOR pe Podul de la Prut la de la Sculeni
    sâmbătă, 6 iunie 2015, împreună cu alți tineri unioniști din Rep. Molotova. Și alți 6 Unioniști conducători de mașini au primit citații la Poliția mafiotă filatelistă timoftistă anti-românească pentru faptul de a fi strigat Re-Unire pe Podul de la Sculeni !

  2. =Dacian Unionistu= 5 iulie 2015 at 03:50 - Reply

    Duminică, 5 iulie 2015, orele 2-5
    în Piața Mare din Chișinău,
    unde se va striga
    RE-UNIRE cu România !
    ACUM !
    ––––––––——————————
    1.
    Printre miile de Pelerini Unioniști pe jos
    se număra și Adriana Tuluc,
    o liceană voluntară din or. Edineț,
    care va trece la 11 iulie 2015
    pentru prima dată Prutul
    în România Mare ! Bun Venit !

    https://www.facebook.com/tineriiMD
    2.
    -Scrisoare din Basarabia-

    de Victor Beșliu,
    profesor universitar, doctor, UTM
    /născut la 21 septembrie 1948,
    s. Terebna, r. Edineț /
    –––––––––––––————————————
    Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
    Eu ştiu că te-am rănit spunând
    Că mi-ai luat şi grai şi pită
    Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.

    În vremea putredă şi goală
    Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
    Pe mine m-au minţit la şcoală
    Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

    Din Basarabia vă scriu,
    Dulci fraţi de dincolo de Prut.
    Vă scriu cum pot şi prea târziu,
    Mi-e dor de voi si vă sărut.

    Credeam ca un noroc e plaga,
    Un bine graiul cel sluţit.
    Citesc azi pe Arghezi, Blaga
    Ce tare, Doamne,-am fost minţit!

    Cu pocăinţă nesfârşită
    Mă rog iubitului Isus
    Să-mi ierte vorba rătăcită
    Ce despre tine, frate,-am spus.

    Din Basarabia vă scriu,
    Dulci fraţi de dincolo de Prut.
    Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
    Mi-e dor de voi şi vă sărut.

    Aflând că frate-mi eşti,odată
    Scăpai o lacrimă-n priviri
    Ce-a fost pe loc şi arestată
    Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

    Acolo-n friguroasa zare,
    Din drobul mut al lacrimei
    Ocnaşii scot şi astăzi sare
    Şi nu mai dau de fundul ei.

    Din Basarabia vă scriu,
    Dulci fraţi de dincolo de Prut.
    Vă scriu cum pot şi prea târziu,
    Mi-e dor de voi şi vă sărut.
    –––––––––––––––––
    3.
    Paul Irinel Carp din Vaslui –
    / născut în 1985/
    Azi la 10:40

    Astăzi am trecut Prutul
    Nu îmi vine să cred că între frați
    exista așa ceva…
    Haideți mâine în
    Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău
    să facem RE-Unirea.
    Basarabia este România !
    ==================================

  3. read this post here 14 iunie 2018 at 04:45 - Reply

    I simply want to mention I am beginner to blogs and really enjoyed your web site. Most likely I’m want to bookmark your blog post . You surely have really good articles. Thanks a bunch for sharing with us your website page.

Leave A Response »