Parlamentul de la Chișinău a votat prelungirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 4 februarie 2023.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul ședinței plenare de astăzi cu voturile majorității deputaților, ca urmare a unei propuneri în acest sens venite din partea Guvernului de la Chișinău. De cealaltă parte, deputații din opoziția socialist-comunistă au cerut scoaterea subiectului de pe ordinea de zi, iar după eșecul tentativei au părăsit sala de ședințe în semn de protest.
Necesitatea prelungirii stării de urgență a fost determinată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea națională, precum și de aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice pentru perioada rece a anului.
„Prelungirea stării de urgență ne va oferi și în continuare posibilitatea utilizării mecanismelor create, în domenii precum aprovizionarea statului cu energie electrică și gaze naturale, gestionarea unor eventuale noi fluxuri de refugiați, asigurarea ordinii și securității publice. Sunt mulți care se întreabă de ce ne trebuie stare de urgență, dacă oamenii nu simt că suntem în stare de urgență. Eu îmi doresc să nu ajungem niciodată să simțim că suntem în stare de urgență. Prin Comisia pentru Situații Excepționale, îi protejăm pe oameni de consecințele războiului, iar prin activitatea curentă a Guvernului facem ce am promis: construim, pas cu pas, un stat european modern, un stat de drept, cu o economie rezilientă și o administrație modernă. Dacă oamenii nu simt starea de urgență, înseamnă că ne-a reușit și că abordarea noastră a fost corectă”, a declarat premierul Natalia Gavrilița în plenul Parlamentului de la Chișinău.
Conform acestei hotărâri, pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățenii Republicii Moldova și alte persoane aflate pe teritoriul statului.
Menționăm că starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina. Ulterior, aceasta a fost prelungită de mai multe ori, de regulă, pe termene de câte două luni.