• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

Premierul Republicii Moldova a demisionat

Ana Marchitan by Ana Marchitan
10 februarie 2023
in Actual, Politic
0
România, sprijin pentru R. Moldova în reformarea administrației publice
0
SHARES
124
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova, și-a anunțat astăzi demisia în cadrul unui briefing. 

„După un an și jumătate în funcție a venit timpul să-mi anunț demisia”, a declarat Gavrilița, după ce a făcut un scurt rezumat al vizitei din această săptămână la Bruxelles.

În acest context, ea a mai precizat că „dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o la partenerii noștri europeni” ar fi reușit mai multe.

Natalia Gavrilița a mai spus că pleacă din funcție cu sentimentul datoriei împlinite și că proiectele pe care le-a coordonat și implementat echipa sa vor apropia Republica Moldova de valorile europene.

„Am avut onoarea să fiu și voi rămâne în slujba poporului meu. Eu cred în Republica Moldova, în oamenii săi. Plec cu sentimentul datoriei împlinite și cu inima împăcată. Să rămâneți uniți și solidari să transformăm Republica Moldova într-un stat european cu economie puternică, cu o infrastructură dezvoltată, în care drepturile omului sunt respectate”, a specificat Gavrilița.

Menționăm că, în ultimele luni, la Chișinău, se zvonea tot mai des despre existența unor disensiuni între președintele Maia Sandu și premierul Natalia Gavrilița.

Astăzi, presa de la Chișinău a scris că șefa statului ar fi convocat la Președinție întreaga componență a Guvernului, dar și a fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate. La scurt timp după această ședință „secretă”, premierul Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia.

Guvernul condus de Natalia Gavrilița a fost investit în august 2021, iar de atunci a suferit mai multe schimbări. Primul care a plecat din funcția de vicepremier pentru Reintegrare a fost Vlad Kulminski. El a fost înlocuit de Oleg Serebrian. Au urmat schimbări la Ministerul Agriculturii, unde Viorel Gherciu a fost înlocuit cu Vladimir Bolea. La Ministerul Mediului, Iuliana Cantaragiu a fost înlocuită cu Rodica Iordanov, iar la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în locul lui Marcel Spătari a venit Alexei Buzu.

Tags: demisieheadnewsNatalia Gavrilițapremier de la ChișinăuRepublica Moldova
Previous Post

Ambasadorul Rusiei în R. Moldova, convocat la Ministerul de Externe de la Chișinău

Next Post

Ministerul Apărării Naționale al României, detalii despre racheta rusească care a traversat spațiul aerian al R. Moldova

Next Post
Ministerul Apărării Naționale al României, detalii despre rachetele rusești care au traversat spațiul aerian al R. Moldova

Ministerul Apărării Naționale al României, detalii despre racheta rusească care a traversat spațiul aerian al R. Moldova

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.