Aproape un milion de ucraineni au intrat în Republica Moldova de la începutul războiului provocat de Rusia în Ucraina.
Conform datelor prezentate de Poliția de Frontieră, în perioada 24 februarie 2022 – 22 februarie 2023, în Republica Moldova au intrat 937 568 de cetățeni ai Ucrainei.
Dintre aceștia, 833 557 de ucraineni au ales să plece din Republica Moldova către state din UE.
În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova se află 104 011 ucraineni, dintre care 48 417 minori, 38 614 femei și 16 980 de bărbați.
Totodată, în ultimul an au intrat în R. Moldova 129 745 de autovehicule cu numere de înmatriculare ucrainene, dintre care 10 094 se află în prezent acolo.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova precizează că zilele cele mai aglomerate, când s-a înregistrat un număr mare de călători cu cetățenie ucraineană, au fost în perioada 25 februarie – 10 martie 2022.
Menționăm că astăzi, 24 februarie, se împlinește un an de la începutul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.