Secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Artur Mija, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu.
Oficialii au discutat despre proiectele propuse spre realizare în cadrul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară, în baza unui ajutor financiar în valoare de 100 de milioane de euro.
Astfel, în cadrul primei tranșe a Acordului, urmează a fi finanțate proiecte de dezvoltare regională și infrastructură, precum și proiecte din domeniul educației. În ceea ce privește cea de-a doua tranșă, în perioada următoare, vor fi colectate conceptele proiectelor propuse de ministere, după care acestea vor fi prioritizate – preponderent, fondurile vor fi canalizate în regiuni, astfel ca banii să aducă beneficii directe fiecărui cetățean.
„Portofoliile depuse vor fi analizate ținând cont de prioritățile Guvernului – reconstrucția economiei, dezvoltarea infrastructurii și asigurarea securității țării. De asemenea, ne vom axa pe proiecte în domeniul agriculturii și energiei. Vom depune efort pentru implementarea cât mai rapidă a fiecărui proiect, astfel încât să livrăm, cât mai curând rezultatele așteptate de oameni”, a spus Artur Mija, accentuând importanța asigurării absorbției complete de către R. Moldova a fondurilor puse la dispoziție de către Guvernul României.
La rândul său, ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a reiterat că România acordă o atenție specială relațiilor bilaterale cu Republica Moldova și va continua să susțină proiectele cu impact direct asupra îmbunătățirii calității vieții cetățenilor.