România a câștigat în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de negocieri, notează Agerpres.
„La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului „Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat”, a declarat pentru AGERPRES Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Acesta a precizat că Bulgaria va primi dreptul de a folosi denumirea, dar numai la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa şi fără recunoaştere IGP, cu caractere chirilice sau latine „Dobrudzhanka banitsa” pentru o perioadă de 10 ani, deşi iniţial ceruse 15 ani. De asemenea, bulgarii nu vor putea exporta produsul cu denumirea tradusă în limba română de „Plăcintă Dobrogeană”.
Demersurile pentru recunoaşterea europeană a acestui produs cu IGP au început în anul 2017, an în care s-a înfiinţat şi Asociaţia Tradiţional Moesis, cu scopul de a promova produsul tradiţional românesc şi producătorii, dar şi construcţia de identitate a produselor româneşti atât pe pieţe interne cât şi externe.
România are recunoscute până în prezent pe sisteme de calitate europene 10 produse, din care nouă cu IGP, respectiv: Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap, iar unul, Telemeaua de Ibăneşti, cu Denumire de Origine Protejată (DOP).