La 13 martie 1918, Zemstva din Soroca, urmând îndemnul celei din Bălţi, a votat cu majoritatea voturilor pentru unirea Basarabiei cu România.
Adunarea Generală a Zemstvei sorocene îşi motiva decizia prin faptul că în „anul 1812, în urma sângeroaselor frământări ale tuturor popoarelor europene, Basarabia a fost smulsă, fără consimţământul ei, de la trunchiul politic şi etnografic al naţiunii sale de origine”.
Hotărârea a fost luată în urma consultărilor cu micii şi marii proprietari, membrii comunei, ai clerului şi a învăţământului. Sorocenii au făcut atunci apel la Sfatul Ţării şi la toate adunările constituante din întreaga Basarabie, de la Hotin până la Ismail, ca să adopte decizii asemănătoare, şi să depună „la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către Regele Ferdinand I-iul, Rege al tuturor Românilor”.
Astfel că la 27 martie 1918 Sfatul Ţării din Chişinău a şi adoptat proclamaţia de Unire, iar la 1 decembrie a aceluiaşi an, la Alba Iulia, a fost săvârşită Marea Unire.
