Președintele Maia Sandu a susținut astăzi, 17 martie, un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău, în care a subliniat că „în 2030, Republica Moldova trebuie să fie membră a Uniunii Europene”.
Șefa statului a declarat în acest sens că actuala guvernare de la Chișinău a ales calea spre integrarea europeană nu pentru că este ușoară, ci pentru că este unica șansă ca toți cetățenii R. Moldova să aibă o viață bună, în pace. „Este, de fapt, unicul drum care asigură supraviețuirea R. Moldova ca stat liber și puternic”, a spus Maia Sandu.
Totuși, ea a remarcat că și astăzi, când Ucraina geme de ororile războiului și păstrarea păcii este preocuparea tuturor cetățenilor R. Moldova, în Parlament există deputați angajați de forțe ostile de la Kremlin care au un singur scop – să semene haos, să provoace violență și război.
„Nimeni nu va convinge cetățenii R. Moldova că să omori copii în casele lor, să comiți genocid împotriva unui popor, să distrugi ce au construit și agonisit oamenii timp de zeci de ani poate fi justificat. Războiul este condamnat în toată lumea, iar în Parlamentul nostru sunt și azi persoane care nu văd nicio crimă în invazia Rusiei în Ucraina. Sunt partide care încă nu au condamnat războiul. Sunt agenți ai Kremlinului care, după ce au furat miliarde, stau acum la cald și se folosesc de propriii cetățeni aflați în nevoie pentru a-și salva pielea și a distruge R. Moldova în continuare. Țineți minte – cei care au furat cetățenii nu au cum să le dorească binele. Ei folosesc minciuna și dezbinarea ca să oprească R. Moldova din calea sa”, a subliniat Maia Sandu.
Astfel, președintele R. Moldova a făcut apel către toate forțele politice să pună aderarea la Uniunea Europeană deasupra intereselor înguste și să susțină această cale necondiționat.
De asemenea, șefa statului a asigurat toți cetățenii că în prezent nu există pericolul extinderii războiul din Ucraina în Republica Moldova.
„Armata rusă nu poate ajunge aici atât cât Ucraina se ține pe picioare – și apără și R. Moldova. Le suntem recunoscători ucrainenilor pentru eroismul lor și dragostea lor de libertate. Anume pentru că armata rusă nu poate ajunge pe teritoriul statului, Kremlinul încearcă să destabilizeze situația din interior, plătind cu bani murdari hoții din R. Moldova”, a avertizat Maia Sandu.
Ea a mai spus că instituțiile statului lucrează serios pentru prevenirea acestor încercări de destabilizare și că Republica Moldova nu este singură în fața provocărilor.
„Împreună am câștigat respectul țărilor libere și puternice ale lumii față de cetățenii noștri și vă asigur că pacea și democrația din R. Moldova vor fi protejate. Președintele Iohannis a declarat ferm că România nu va abandona Republica Moldova în nicio circumstanță. Avem sprijinul garantat al României, în primul rând, și al Statelor Unite ale Americii și țărilor membre ale UE, în fața provocărilor”, a remarcat șefa statului.
Maia Sandu și-a încheiat discursul de peste 40 de minute, ținut în debutul ședinței de astăzi a Parlamentului de la Chișinău, exprimându-și convingerea că R. Moldova va deveni membră a Uniunii Europene până în anul 2030.