Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a acuzat Chișinăul de „antirusism” și că ar avea „aspirații distructive față de Transnistria”.
Astfel, ministrul rus de Externe a insinuat în cadrul unui interviu pentru presa de la Moscova că Rusia poartă responsabilitatea pentru cetățenii ruși din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova.
„În Transnistria trăiesc, din câte știu, 250.000 de cetățeni ruși. Bineînțeles, suntem responsabili pentru ei. În primul rând, este vorba de contingentul nostru de menținere a păcii și de grupul de trupe care păzește uriașul depozit de muniții din Cobasna”, a declarat Lavrov, referindu-se la așa-numitul Grup Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), format din rămășițele Armatei a 14-a a URSS, care se află ilegal pe teritoriul R. Moldova.
Șeful diplomației ruse a mai adăugat că „noi avem un mandat convenit la vremea respectivă de toate părțile”, subliniind că „acest mandat își menține pe deplin actualitatea și ne vom ghida după el”.
Totodată, el a acuzat Guvernul de la Chișinău de „antirusism” și că ar duce o politică „antitransnistreană”.
„Dacă vorbim despre situația din Transnistria în general, desigur, aceasta s-a degradat ca urmare a politicii pe care guvernul moldovean, condus de președintele Sandu, a decis să o urmeze. Această politică este vădit antirusă, antitransnistreană, dacă vreți”, a declarat Lavrov.
Mai mult, vorbind despre legea împotriva separatismului, votată recent la Chișinău, ministrul rus de Externe a declarat că Rusia „nu vede sentimente separatiste în Transnistria”.
„Vedem la conducerea transnistreană o dorință puternică de a pune în aplicare acele acorduri care au fost încheiate în formatul «5+2», care au ca scop o soluționare deplină, reciproc acceptabilă privind statutul Transnistriei. Cu părere de rău, formatul de negocieri „5+2” este practic înghețat. În mare măsură, la acest lucru a contribuit politica Occidentului, care a decis să ia «reglementarea» în propriile mâini, să impună această reglementare Tiraspolului și să susțină pe deplin politica de confruntare, mioapă și de blocaj a președintelui Sandu”, a afirmat șeful diplomației ruse.
În acest context, Serghei Lavrov a acuzat Ucraina că ar încerca să se amestece în situația din Transnistria, „inclusiv prin utilizarea forței”.
„Conducerea ucraineană joacă un rol negativ, subversiv, deoarece a luat partea Chișinăului fără echivoc și susține în toate modurile posibile aspirațiile lui belicoase, distructive față de Transnistria, încălcând statutul său de mediator în formatul de negocieri «5+2»”, a insinuat Lavrov.
Menționăm că în realitate războiul provocat de Rusia în Ucraina a blocat complet formatul de negocieri „5+2”. Acest format include Chișinăul și Tiraspolul drept părți implicate în conflict. OSCE, Rusia și Ucraina au statut de mediatori, iar Uniunea Europeană și SUA au statut de observatori.
Totodată, armata rusă nu s-a retras din stânga Nistrului nici până astăzi, așa cum urma să o facă în urma angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul, în 1999.
Rusia menține în regiunea transnistreană circa 1.500 – 2.000 de soldați. Unii dintre aceștia fac parte din misiunea de pacificare și se află legal pe teritoriul Republicii Moldova, dar există și așa-numitul Grup Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) staționat ilegal în regiune, fără mandat, care la vedere are misiunea de a păzi depozitele de armament existente încă de pe vremea URSS în localitatea Cobasna.