Sub genericul „Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena. Exemple de credință, devotament și demnitate”, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea va fi vernisată la sfârșitul acestei săptămâni o expoziție ce cuprinde fotografii ale celor doi monarhi, precum și uniforme militare din perioada regalității.
Potrivit reprezentanților instituției de cultură vâlcene, printre exponatele care vor fi aduse la Râmnic se vor afla și uniforma de colonel a reginei, precum și uniforma purtată de ultimul rege al României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Expoziția cuprinde fotografii provenind din colecții publice și particulare, Arhiva Națională a României și presa vremii, care îi înfățișează pe Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena de-a lungul timpului, precum și două uniforme militare de cavalerie și aviație: uniforma de colonel, Regina-Mamă Elena fiind comandant onorific al Regimentul Nr. 9 de Roșiori și uniforma de aviație, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu însemnele gradului de Mareșal, demnitate deținută de Regele Mihai I”, a precizat purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Județene Vâlcea, Corina Bedreagă.
Expoziția este organizată de Asociația culturală Tătărescu, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația cultural-istorică Pleniceanu în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în cadrul programului Olimpiadei Naționale de Istorie, care se va desfășura la Râmnicu Vâlcea în perioada 10-14 aprilie.
Expoziția va fi deschisă vineri, la ora 14 și va putea fi vizitată până pe 14 aprilie.