Artiști vizuali și cadre didactice din Iași, dar și reprezentanți ai mediului artistic din Republica Moldova, participă în aceste zile la vernisajul expoziției și simpozionul cu tema „Religie, Medicină, Știință și Artă”, organizate de Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
Anul acesta, evenimentul artistic curatoriat de conf. univ. dr. Adrian Stoleriu, decanul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, a crescut în amploare, organizatorii invitând și o serie de artiști basarabeni, profesori și absolvenți ai Facultății de Arte Plastice și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
Un invitat de onoare în cadrul evenimentului de anul acesta a fost Alexandru Constantin Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, care a prezentat spre expunere două lucrări din colecția muzeului sibian, precum și lucrările unor artiști contemporani de importanță națională.
Expoziția „Religie, Medicină, Știință și Artă” marchează deja o tradiție a colaborării dintre Primăria Municipiului Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, acesta fiind cel de-al cincilea eveniment expozițional organizat, în trecut fiind vernisate și expozițiile „Sacrul. Spirit și Materie. Omul. Viață. Creație. Sens” și „Flowers”.