Aderarea României la Spațiul Schengen va facilita demersurile Uniunii Europene pentru sprijinirea tuturor statelor de pe Flancul Estic, precum și a Ucrainei și Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Nicolae Ciucă, premierul de la București, după întâlnirea cu Thierry Breton comisarul european pentru piața internă, aflat într-o vizită oficială în România.
Părțile au discutat în cadrul întrevederii la Palatul Victoria și subiecte legate de modul în care vor continua să sprijine Ucraina și Republica Moldova.
„Au fost, de asemenea, abordate subiecte legate de modul în care continuăm să sprijinim Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, am discutat cu domnul comisar subiectul Schengen, care este foarte important nu doar pentru țara noastră, ci pentru întreg ansamblul de măsuri care se iau la niveluri europene, și, odată ce vom dobândi acest statut, există o serie întreagă de aspecte care facilitează toate demersurile care se iau la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de sprijin al tuturor țărilor de pe Flancul Estic, precum și al Ucrainei și Republicii Moldova”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
El a vorbit și despre relevanța pe care România ar căpăta-o în momentul în care ar deveni membru Schengen.
„Nu există niciun fel de dubiu că aici nu este vorba doar de libertatea de mișcare a cetățenilor, aici discutăm de libertatea de mișcare a afacerilor și a serviciilor, aspect care într-adevăr va facilita eforturile care se fac la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini atât Ucraina, cât și Republica Moldova”, a remarcat prim-ministrul României.
Cei doi oficiali au mai convenit să-și aducă aportul la tot ceea ce înseamnă procesul de aderare al Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană.