Uniunea Europeană este și va rămâne alături de cetățenii Republicii Moldova. Asigurările au venit din partea ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, care a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei.
Potrivit diplomatului, Ziua Europei este un prilej de a celebra pacea și unitatea în întreaga Europă.
„În această zi, revitalizăm visul european și revigorăm integrarea europeană. Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a arătat cât de importantă este solidaritatea pentru a proteja viețile oamenilor și pentru a menține prosperitatea. UE este mereu solidară cu poporul ucrainean precum și cu cel al R. Moldova”, a menționat Jānis Mažeiks.
În acest context, el a amintit și despre sprijinul pe care Uniunea Europeană l-a acordat Republicii Moldova și a remarcat eforturile instituțiilor și cetățenilor în sprijinirea procesului de integrare în UE.
„Și, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, UE a mobilizat resurse fără precedent, în valoare de aproximativ 20 de miliarde de lei pentru a sprijini R. Moldova în depășirea mai multor crize. În preajma aniversării statutului de stat candidat la UE, putem constata eforturile instituțiilor și cetățenilor în sprijinirea procesului de integrare în UE, care va ajuta R. Moldova să asigure statul de drept, egalitatea de șanse, dezvoltarea economică și o justiție echitabilă pentru toți”, a declarat șefului Delegației UE la Chișinău.
Potrivit oficialului, R. Moldova a ales calea europeană, „calea reformelor pentru intangibilitatea demnității umane, calea respectării libertăților fundamentale ale cetățenilor săi. R. Moldova a ales democrația și statul de drept și lupta împotriva intereselor acelor persoane care criminalizează adevărul și înarmează minciuna. R. Moldova a ales calea spre un destin mai bun”.
Totodată, Jānis Mažeiks a amintit că Republica Moldova va găzdui în curând cea de-a doua ediție a reuniunii Comunității Politice Europene.
„La 1 iunie R. Moldova se va afla în centru Europei ca o platformă de coordonare strategică pentru țările europene de pe întregul continent, pentru a promova dialogul politic și cooperarea. Dragi cetățeni ai R. Moldova, în această zi permiteți-mi să vă asigur că UE este și va fi mereu alături de voi – pentru un stat de succes. Împreună suntem puternici. La mulți ani, Europa!”, a subliniat ambasadorul UE la Chișinău în mesajul său.
Amintim că o serie de evenimente vor avea loc, în perioada 9-31 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru a marca Ziua Europei în acest an.