Iulia Modiga: Povesteşte-mi un pic despre tine.
Natalia Morari: Am lucrat o scurtă perioadă la un centru de cercetări sociologice din Moscova, ,,Centrul de Cercetare a Opiniei Publice”, odată cel mai mare centru de stat, acum privat. Toate cercetările lor stau foarte departe de cercetările adevărate. Au contacte mari cu administraţia prezidenţială de la Kremlin şi din cauza asta sunt politizate. Cercetările de marketing, pentru companii, erau rezonabile, dar celelalte… Am plecat de acolo fiind dezamagită de faptul că cele mai multe dintre studii erau comandate.
I.M.: Tema studiului meu are central conceptul de lume socială, ipoteza de la care am pornit este că în Republica Moldova alegerile din 5 aprilie au reprezentat un declic pentru scindarea societăţii în două lumi sociale. Una prezintă un discurs european, novator, centrat pe schimbare, pe cand cealaltă lume socială este aceea nostalgică, care prefera stabilitatea.
N.M.: Da, poate să fie aşa, dar totuşi e mult mai complicat. Eu am fost socializată într-o comunitate rusă, familia mea este vorbitoare de limbă rusă…
I.M.: Familia fiind de origine…?
N.M.: Basarabeană, de aici, din Chisinau. Nu am niciun rus în familie, dar aşa s-o primit de la Uniunea Sovietică, ştii…
I.M.: Pot să te intreb ce vârstă ai?
N.M.: 25 de ani.
I.M.: Mulţi înainte!
N.M.: Da, şi există partea asta de societate vorbitoare de limbă rusă care e pierdută complet. Alegerile din aprilie şi cele din 29 iulie au arătat că ea este considerată comunistă, dar de fapt nu este aşa. Oamenii aceştia îşi doresc să fie în Uniunea Europeană, dar li se pare că în acest caz ,,noi neapărat vom face parte din România şi ce se va întâmpla cu noi, vom fi sclavii românilor?”.
I.M.: Reprezintă o parte importantă a electoratului? Sunt cei indecişi? Nu au mers la vot?
N.M.: Nu pot să spun dacă au fost indecişi sau au votat pentru comunişti. Nu demult, pare-mi-se chiar vara asta, Gallup International a făcut o cercetare pe tot spatiul CSI şi în Moldova 23% dintre cetăţeni consideră limba rusă limba lor natală. Oamenii se uită mai mult la televiziunea rusă, citesc ziare mai mult ruseşti… Eu de exemplu, eu sunt moldoveancă, dar limba mea natală e româna.
I.M.: Părinţii părinţilor tăi vorbeau limba română?
N.M.: Da, mama mea vorbeşte limba română, la Universitate a învăţat în grupa de rusă. Şi nu ştiu, pentru mine ăsta-i un semn de întrebare foarte mare. Mama mea s-a divorţat când eu aveam 4 ani şi după aceea noi nu prea am comunicat cu tata, dar şi cu tata şi cu mama eu vorbeam numai limba rusă. Dar şi tata în familia lui vorbea limba română, mama la fel. Mama cu verişoarele şi fratii ei vorbeşte în limba română, iar cu mine, fiica ei, vorbeşte rusă. Şi există multe familii de acest gen. Cred că aceasta-i o mare problemă cu care noi trebuie să ne descurcăm, pentru că oamenii aceştia să fie integraţi în societate. Ei nu sunt integraţi. De exemplu, eu nu sunt reprezentant average al comunităţii ruse, deoarece majoritatea ei chiar nu vorbeşte romana: ori n-o ştie, ori nu o vorbeşte din principiu. Eu am foarte mulţi prieteni vorbitori de limbă română.
I.M.: Care-i principiul? Că doar se află pe teritoriul Republicii Moldova.
N.M.: Când eu am învăţat în liceu la Chişinău, la Gaudeamus, erau şi clase de română şi clase de rusă. Asta era destul de rar, ca în liceu să existe şi clase de rusă şi de română. Eu am învăţat în clasa rusă. Din 24 de inşi cam 5 erau de naţionalitate rusă, alţii erau ucraineni sau ca mine, basarabeni, dar toţi din familie vorbeau rusă. Şi se crea impresia că ruşii sunt superiori, că reprezintă o civilizaţie cultă, mai înaltă. Am avut colegi foarte bine educaţi, basarabeni, care ulterior finalizării liceului s-au stabilit la Moscova, şi care făceau glume pe seama celor din clasele cu predare în limba română. Din acest punct de vedere, mulţi preferă să vorbească în limba rusă. Pentru că astfel să fie mai bine văzuţi. Numărul lor se micşorează, dar ca şi acum 10 ani de zile, ei consideră că reprezintă majoritatea societăţii. Şi asta e o problemă foarte mare. Ei nu înţeleg că de fapte vor fi stigmatizaţi dacă se comportă ca şi cum ar fi superiori.
I.M.: Dar spune-mi, părinţii tăi, vorbitori de limbă română, crezi că te-au educat în limba rusă pentru a-ţi oferi ulterior anumite avantaje, perspective de viitor mai bune?
N.M.: Da. Mama ştia că va divorţa încă de când m-a născut, pentru că tatal meu avea probleme cu alcoolul. Era o unică şansă pentru copiii ei , pentru un viitor mai bun, ca aceştia să înveţe limba rusă. Atunci, în anii ’80, când încă eram în Uniunea Sovietică, limba rusă era un mod de a socializa şi de a face carieră.
I.M.: Deci tu ai făcut în felul acesta şcoala generală, liceul, în limba rusă?
N.M.: Da , de la gradinţă şi până la liceu am învăţat în limba rusă şi apoi la terminarea liceului am plecat la Moscova.
I.M.: Tot la încurajarea mamei?
N.M.: Nu, asta a fost decizia mea. Vroiam sa plec ori în State, dar nu s-a putut, ori la Moscova. Am primit un fel de bursă, am intrat la buget, chiar fiind cetăţean moldovean. Nu plăteam nici căminul. Moscova are o strategie de recrutare: orice cetăţean din CSI care obţine punctajul este primit gratuit la studii. Examenele se dau în limba rusă şi pentru mine n-a fost o problemă.
I.M.: Dupa centrul de cercetare spre ce te-ai îndreptat?
N.M.: Eu începusem deja să lucrez din cursul 3 la acel centru, apoi n-am mai lucrat ca sociolog. Făceam activism, dupa aceea am lucrat într-un ONG foarte mare, am făcut un proiect, diferite joburi… La sfarsitul anului 2007 nu mi s-a dat drumul să intru în Rusia, când mă întorceam din Israel am fost arestată pe aeroport din cauza investigaţiilor pe care le făceam pentru revista la care lucram.
I.M.: Revistă publică sau privată?
N.M.: Era privată şi normal că proprietarii aveau scopurile lor. În Moscova era o situaţie grea cu mita, mult mai grea decât aici. Eu făceam o investigaţie despre corupţie, despre spălarea de bani, eu pe asta m-am specializat.
I.M.: Era o continuare a activităţii din ONG?
N.M.: Da, eu înainte am lucrat într-un ONG, Centrul de Combatere a Corupţiei.
I.M.: Ai întâmpinat probleme?
N.M.: În ONG nu am avut probleme, dar când am început să scriu, fiind jurnalist, am fost ameninţată. Cea mai mare problemă a fost aceea cand am fost arestata in aeroport si mi s-a spus ca nu mai am dreptul sa intru în Rusia. Peste o lună am primit documentul în care se spunea că sunt considerată o ameninţare pentru securitatea naţională a Rusiei.
I.M.: În luna aceea cum te-ai descurcat, după ce ai primit interdicţia şi până când ţi-a parvenit documentul?
N.M.: M-am intors aici, la Chişinău şi am continuat să lucrez ca jurnalist, am călătorit…
I.M.: Făceai investigaţii?
N.M.: Eu, totuşi, nu numai investigaţii făceam, făceam şi diferite chestii, interviuri cu politicieni, astea…
I.M.: Deci tu ai lezat, practice, interesele unor oameni din Moscova?
N.M.: Da, a fost aşa o istorie lungă şi nu cred că este important să discutăm…Eu am scris lucruri care nu trebuiau a fi scrise. Eu am fost ameninţată înainte de a scrie asta timp de un an – ,,nu uita în ce ţară trăieşti”… M-am întors aici. Atunci, desigur, pentru mine a fost un şoc. Eu credeam că voi trai în Rusia. Acolo au plecat şi prietenii mei din clasă.Trăiam în spaţiul rusesc cu prietenii mei din Moscova, dar şi cu cei care au venit cu mine din Moldova. Mi-a fost foarte greu să mă întorc, aici nu aveam decât câteva rude. Şi a trebuit să construiesc o noua reţea de comunicare împrejur, dar acum sunt foarte fericită din cauza aceasta.
I.M.: Ai depus vreo plângere, te-ai adresat vreunei instanţe?
N.M.: În Rusia am pierdut şi la Curtea Constituţională şi la Curtea Superioară şi acum dosarul meu stă la CEDO. Se ocupă de asta avocaţii mei şi revista la care am lucrat. Ei fac asta din principiu. Pentru mine nu contează, pentru că eu niciodată nu mă voi reîntoarce în Moscova. Eu vreau sa trăiesc aici. Câteodată cred că trebuie să se întâmple ceva în viaţa ta ca să înţelegi.. A fost un drum foarte lung către mine, prin Moscova, ca să înţeleg că vreau să trăiesc aici.
I.M.: Cum te-ai adaptat venind încoace, la a vorbi limba română?
N.M.: Asta nu înseamnă că eu nu vorbeam română deloc, în şcoală vorbeam limba română, cand mergeam în sat, că aveam rude în sat… Pur şi simplu, în spaţiul în care eu trăiam nicio rudă, chiar şi cele care vorbeau română aşa…şi la Universitate, aşa s-o primit. Familia noastra este foarte mare, mama are încă 4 frati si surori. Mulţi dintre ei s-au născut basarabeni, unii chiar înainte de ’39 şi toţi cu copiii lor vorbesc limba rusă. Asta e un fenomen care a avut loc în spaţiul ăsta. Unul a făcut carieră politică şi i-a rămas în familie să vorbească anume rusă şi copilul să meargă la Moscova, asta e. La începutul anului 2008 am început să mă gândesc ce voi face. Călătoream, am început să cunosc oameni noi, interesanţi, diferiţi.Când am plecat din Chişinău în 2002, mi se părea că toţi în jur vorbesc limba rusă. Când m-am întors, am constatat că toţi în jur vorbesc limba română. Asta tu chiar poţi să simţi şi când mergi pe străzile din Chişinău. Ştii, o parte a oamenilor a plecat, a murit, o altă parte a devenit matură…S-au întors tinerii şi vorbesc limba română. Mi se pare normal să mă integrez şi să procedez ca ei.
I.M.: Dar dacă s-ar vorbi din nou limba rusă?
N.M.: Nu cred. Cu fiecare an se va vorbi tot mai puţin şi mai puţin limba rusă. Este firesc aşa şi trebuie să intre în politica statului, să integrăm şi aceşti ruşi care n-au fost integraţi în anii ’90, când trebuia. Pentru mine nu conta fiecare ce limbă vorbea, eram foarte tolerantă încă din copilarie. Noi trăiam deja într-o ţară independentă, Moldova, dar continuam să trăim într-o regiune rusească. Când m-am întors acum, în 2008, eu am început să cunosc oameni interesanţi şi la asta s-o primit cum: prin oameni de peste hotare. Am început să comunic cu oameni din România, lor le făceam cunoştinţă cu oameni de aici, mai activi, vorbitori de limbă română, tineri care lucrează în ONG-uri…
I.M.: Sunt diferenţe între jurnalismul practicat aici şi cel practicat în Rusia?
N.M.: Când am venit aici, continuam să lucrez ca şi corespondent special pentru Moscova.
I.M.: Ei te-au expulzat şi tu continuai să scrii de-aici pentru revista aceea?
N.M.: Da.
I.M.: Revista n-a avut nicio implicare?
N.M.: Nu revista mi-a făcut asta, eu am fost arestată de reprezentanţi KGB şi e ştiut că am fost expulzată de forţele speciale. Revista a angajat avocaţi, au depus dosarul meu la CEDO, deci ei chiar se luptă pentu mine, deşi le-am spus ca nu ma interesează. Totuşi se simt răspunzători pentru că am avut de suferit în timp ce lucram pentru ei. Chiar mi-au majorat salariul şi din corespondent m-au numit corespondent special pe teme internaţionale şi am facut şi nişte investigaţii despre business-uri ruseşti, dar care sunt bazate în Europa sau uneori chiar mai departe.
I.M.: Ai mai calatorit aşa?
N.M.: Da. Aici nu ştiu cum este să lucrezi pentru o revistă moldovenească. Aici sunt pentru Radio Europa Libera şi pentru oficiul lor de la Praga. Totuşi, contractul meu îmi oferă libertatea de a scrie despre ce vreau.
I.M._ N-ai mai simţit nicio presiune?
N.M.: Atunci, la început. Mama primea nişte telefoane de ameninţare la adresa mea. Dar au încetat în vara lui 2008.
I.M.: Practic, lucrând aici, ei nu te mai vedeau ca pe un pericol, tu nemaifiind pe teritoriul rusesc.
N.M.: Da, ca să fiu sinceră, aici n-am mai putut să fac investigaţiile pe care le făceam la Moscova. Toate sursele mele se bazau pe Moscova, lucrau în Procuratura Generală şi în FBI, Poliţie, Guvern. Care dintre ei ar veni la Chişinău să se intalneasca cu mine? Normal că nimeni nu ar vorbi prin telefon despre asa ceva, mi-au fost şi deconectate telefoanele. Timp de un an si jumatate am scris pe teme internaţionale. Şi n-am mai avut probleme.
I.M.: Cum te-au prins pe tine alegerile din 5 aprilie?
N.M.: Normal că eu nu am votat pentru comunişti. Şi aici nu contează ce limbă vorbesc. Comuniştii, care se pretind a fi Puterea şi au alegători ruşi, sunt un cancer pe capul nostru. N-am votat. În aprilie aveam deja o asociaţie de tineri, ThinkMoldova, cu caţiva cunoscuţi de aici, am vrut să ne înregistrăm ca ONG, să facem nişte proiecte publice, sociale, activism, democratizare, educare…Deci pe 6 aprilie, cu 3 dintre ei am vorbit când deja s-a ştiut că au câstigat comuniştii.
I.M.: Ce-ai simţit când ai văzut rezultatul?
N.M.: Aproape n-am dormit toata noaptea. Ma durea foarte tare. Am vorbit la telefon cu o prietenă, Lena, sa ne vedem şi să vorbim, poate am putea să facem un fel de acţiune. Nu puteam accepta că au câştigat comuniştii şi noi să nu facem nimic.
I.M.: Aţi mai comunicat şi cu alte persoane? Aţi simţit pulsul votanţilor din Chişinău? Sau ai vorbit cu o prietenă şi v-aţi gândit voi două să organizaţi ceva?…
N.M.: Noi deja de un an si jumatate făceam lecţii publice, iar majoritatea celor care veneau se vedea că nu va fi cea care va vota pentru comunişti. Aveam discuţii pe această temă şi ştiam de partea cui sunt tinerii din Republica Moldova.
I.M.: A contat şi accesul la informaţie?
N.M.: Sigur, mulţi au acces la Internet. Eu simţeam că tinerii nu vor vota pentru comunişti. Pe Internet puteai citi ,,ascunde buletinul bunicii”, ,,nu da şansa de a-ţi distruge viitorul tău”.
I.M.: Era acuzată generaţia a treia pentru rezultat?
N.M.: Nu numai bunicii, toţi bătrânii vorbitori de limbă rusă care chiar îi credeau pe comunişti că oferă stabilitate.Era uşor de înţeles că Partidul Comunist va avea multe voturi.
I.M.: Vorbeaţi înainte despre alegeri?
N.M.: Vorbeam de alegeri cu mult înainte de campania electorală, dar n-a fost ceva de genul ,,hai, dacă vor castiga comuniştii, noi vom ieşi în stradă”. Am cunoscuţi care spuneau că daca va câştiga Partidul Comuniştilor vor pleca din ţară pentru 4 ani, la studii sau la muncă, sau oameni de afaceri, care stau bine pe picioare, vroiau să părăsească ţara în acest caz. Nimeni, niciodată, nu se aştepta să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Dimineaţa a fost kind of shock Pe 6, dimineaţa, am vorbit cu Lena, cu Artur Gurău, Lena l-a sunat pe Ghenadie Brega de la Hyde Park, eu am sunat încă o fată de la ThinkMoldova, si ne-am intalnit. Normal că oamenii mai activi s-au gândit să facă o acţiune. Am considerat potrivit să anunţăm ca ziua de 6 aprilie e zi de doliu national din cauza ca au castigat comunistii.
I.M.: Cum s-a propagat mesajul vostru?
N.M.: Nimeni n-a facut o strategie.
I.M.: Cum s-a ajuns la mişcările din stradă?
N.M.: Stăteam la o cafenea 6 oameni în Casa Presei şi s-a hotărât o întâlnire la orele 18, lângă statuia lui Ştefan cel Mare. S-a stabilit ca fiecare să anunţe, să scrie pe blog, Ghenadie să mearga să depună declaraţia la Primărie şi am considerat că se vor aduna câteva mii de oameni.
I.M.: Deci nu era nevoie de o autorizaţie?
N.M.: Da, legea s-a schimbat şi este suficientă o declaraţie din partea organizatorilor prin care se cere suportul Poliţiei. Ghenadie are experienţă în activism, a ştiut ce să facă.
I.M.: Se înregistrează sub un nume?
N.M.: Nu, el a pus numele a trei persoane de contact: al lui, al meu şi încă o persoană.
I: În numele unei asociaţii sau în numele vostru?
N.M.: În numele a trei persoane fizice şi anume grupul de iniţiativă ,,Sunt Anticomunist”. Şi la orele 11 ne-am despărţit. Eu am fost ocupată toata ziua la Şcoala de Jurnalism unde predau, de aceea am vorbit numai la telefon cu caţiva prieteni ai mei care au bloguri şi i-am rugat să pună informaţia pe net, să vină lumea la orele 18:00. Pentru mine e un semn de întrebare cum a venit informaţia asta prin sms, masiv.
Acest interviu a fost realizat de către Iulia Modiga în scop academic, în perioada elaborării lucrării de disertaţie ,,Republica Moldova – lumi şi drame sociale în context post-electoral”. Întâlnirea cu Natalia Morari a avut loc în luna septembrie a anului 2009, la câteva zile după ridicarea vizelor pentru România, impuse de preşedintele Vladimir Voronin la 8 aprilie 2009. Natalia Morari a venit însoţită de un tânăr, motivând că acesta ar putea-o ajuta să se exprime mai clar în limba română, acolo unde ar fi nevoie, lucru care s-a şi întâmplat. Tânărul şi-a exprimat dorinţa de a-şi păstra anonimatul, aşadar, îl vom numi doar N.T. Acesta a intervenit în discuţie în partea a doua interviului.
Sâmbătă, 14 aprilie, InfoPrut va publica partea a doua a acestui interviu.
