Nicolae Ciucă și-a depus luni, 12 iunie, mandatul de premier al României, declanșând procesul pentru realizarea rocadei guvernamentale. Astfel, Marcel Ciolacu, liderul PSD, ar urma să fie desemnat noul prim-ministru.
Ciucă și-a anunțat demisia odată cu terminarea grevei din Educație și cu două săptămâni întârziere față de termenul prevăzut inițial, 26 mai.
„Considerat fiind că acest conflict din educație a fost încheiat, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României. În felul acesta, în cadrul discuțiilor din coaliție, odată ce-mi depun mandatul la președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei”, a anunțat premierul demisionar.
Totodată, Nicolae Ciucă a mai precizat că „imediat vom avea un guvern interimar care va funcționa până va fi învestit noul Guvern, sperăm până joi”.
După anunțul demisiei din fruntea Guvernului României, Nicolae Ciucă a plecat la Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, unde și-a depus mandatul de premier.
La scurt timp, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a luat act de demisia lui Ciucă și îl va desemna în funcția de prim-ministru interimar pe Cătălin Predoiu, actualul ministru al Justiției.
Potrivit protocolului coaliției de guvernare de la București, urmează consultări pentru crearea unui nou Guvern, demisia lui Ciolacu de la conducerea Senatului, post pe care îl va prelua Nicolae Ciucă, împărțirea ministerelor în coaliție și învestirea Guvernului, preconizată să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni.