În instituțiile publice, dar și în gospodăriile casnice din R. Moldova vor fi instalate contoare inteligente pentru energia electrică. Echipamentele, cumpărate cu sprijinul SUA, vor ajuta la măsurarea și eficientizarea consumului real de energie.
Primul contor a fost instalat deja la Guvern. Acest tip de contor măsoară consumul de energie la anumite intervale, iar pe viitor va permite introducerea tarifelor diferențiate în funcție de oră, ceea ce înseamnă că electrocasnicele inteligente vor putea citi datele din contor și vor porni când energia este mai ieftină. Mai mult datele din contorul inteligente vor fi transmise furnizorului securizat și fără greșeli. Astfel, acesta va identifica și va interveni mai rapid la înlăturarea accidentelor.
„Suntem aici să prezentăm această intervenție cu privire la contorizarea inteligentă care, credem noi, va fi un catalizator întru preluarea tehnologiilor inteligente în sectorul energetic al Republicii Moldova. Această inițiativă importantă își propune să transforme rețeaua electrică națională în una inteligentă, oferind mai multe avantaje și beneficii. Printre acestea – un control mai mare din partea consumatorului, eficiență energetică mai vastă, economii de costuri și acces la niște date care să ofere o bază pentru analiză”, a subliniat reprezentanta rezidentă PNUD în Moldova, Daniela Gasparikova.
Datele acumulate vor fi analizate timp de un an, iar apoi proiectul pilot ar putea fi extins. Programul pilot implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova face parte din planul național de digitalizare a sectorului energiei.