Un echipaj aero–medical SMURD Galați a efectuat astăzi o operațiune de transportare a unui bărbat în vârstă de 62 de ani, de la spitalul raional Cahul spre municipiul Chișinău.
Potrivit informațiilor, acesta a suferit mai multe traumatisme în urma unui accident rutier, care a fost înregistrat pe data de 25 iunie, în raionul Taraclia. În urma investigațiilor medicale, a fost luată decizia de a transporta pacientul în capitală, pentru acordarea asistenței medicale specializate.
Pe parcursul zborului pacientul a fost monitorizat permanent de medici și paramedici SMURD, fiind în stare stabilă. Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, la ora 14:11, de unde bărbatul a fost preluat de o echipă de medici și transportat la Institutul de Medicină Urgență din capitală, unde în continuare urmează să primească îngrijirile de rigoare.