În Republica Moldova ar putea fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media. Un proiect de lege în acest sens a fost supus consultărilor publice.
Proiectul a fost elaborat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați în baza propunerilor venite de la societatea civilă. Autorii argumentează că asemenea fonduri funcționează în mai multe state, iar în Republica Moldova cadrul normativ nu conține prevederi de susținere pentru mass-media pe măsură să-i fortifice sustenabilitatea economico-financiară.
„Necesitatea stringentă a unui fond s-a făcut resimțită acut, mai ales, în cei doi ani de pandemie, când mass-media a rămas de una singură în fața provocărilor majore (dar și a cheltuielilor mari și neprevăzute), și în anul 2022, când a fost declanșat războiul în Ucraina, iar mass-media, din nou, a trebuit să caute resurse suplimentare pentru a face față noilor provocări.
Prin urmare, subvenționarea proiectelor mass-media va contribui la dezvoltarea pluralismului mediatic, la sprijinirea proiectelor culturale, educaționale și de alfabetizare media, la încurajarea abordării subiectelor și problemelor din domeniile de interes social general, la fortificarea independenței editoriale și economice”, se arată într-un comunicat al Parlamentului de la Chișinău.
Potrivit proiectului, volumul mijloacelor financiare ale Fondului se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat. Totodată Fondul poate fi completat/finanțat prin donații, sponsorizări și granturi, precum și alte surse financiare neinterzise de lege.
Proiectul stabilește criteriile de eligibilitate pentru instituțiile mass-media, care urmează a fi întrunite cumulativ. Astfel, instituția trebuie să fie înregistrată în Registrul instituțiilor mass-media, să respecte Codul deontologic, să fie prezentă în domeniu de cel puțin un an, să nu aibă restanțe la buget și să nu fie sancționată pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale și a Codului deontologic al jurnalistului.
După înregistrare, consultări și avizări, proiectul va fi supus dezbaterilor în cadrul ședinței plenare a Parlamentului de la Chișinău.